Icoana „Gherontissa”, la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vineri, 27 noiembrie, la ora 12:00, va avea loc întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului „Gherontissa”. Programul liturgic va continua, de la ora 21:00, cu Taina Sfântului Maslu, Paraclisul Maicii Domnului, sfințirea apei, iar după miezul nopții va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
Sâmbătă, 28 noiembrie, programul va începe la ora 8:30, cu Acatistul și Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 17:00, vor fi săvârșite Vecernia Mare și Litia. La ora 21:00 va fi oficiat Paraclisul Maicii Domnului.
Duminică, 29 noiembrie, credincioșii vor putea participa, începând cu ora 8:45, la Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, urmat de Sfânta Liturghie, de la ora 9:15. Seara, la ora 18:00, va fi săvârșită Privegherea în cinstea Sfântului Apostol Andrei.
Luni, 30 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, programul va cuprinde Acatistul sfântului și Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30, iar seara, de la ora 18:00, Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului.
Marți, 1 decembrie, programul va debuta la ora 8:30, cu Acatistul Sfintei Maria Magdalena și Sfânta Liturghie. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, iar de la ora 16:00 va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu. Începând cu ora 21:00, va avea loc Privegherea de noapte în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Gherontissa”, al cărei praznic este cinstit în Sfântul Munte Athos în ziua de 2 decembrie.
Miercuri, 2 decembrie, programul liturgic va cuprinde Sfânta Liturghie, de la ora 9:00, și Vecernia, de la ora 17:00. Potrivit programului anunțat, la ora 23:00 vor fi săvârșite Paraclisul și Sfânta Liturghie.
Cinstită la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, icoana este considerată una dintre cele mai importante reprezentări ale Maicii Domnului din acest așezământ monahal. Potrivit tradiției, aceasta a fost dăruită mănăstirii de împăratul bizantin Alexios I Comnenul, în secolul al XI‑lea. De asemenea, icoana este legată de salvarea mănăstirii dintr‑un incendiu izbucnit la 1 decembrie 1948, eveniment atribuit ocrotirii Maicii Domnului.