Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Țigănești cinstită la o biserică din Capitală
În Duminica a 6-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al 4-lea Ecumenic, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian” din sectorul 4 al Capitalei.
Cu prilejul celui de-al treilea hram al bisericii, închinat Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la această parohie a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Țigănești, județul Ilfov, așezată spre închinare până miercuri, 22 iulie 2020, ora 19:00.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre valoarea prieteniei. „Dacă slăbănogul de la Ierusalim a așteptat 38 de ani fără să poată coborî singur în scăldătoarea care i-ar fi putut aduce vindecarea, acest om, slăbănogul din Capernaum pomenit azi, a avut câteva persoane care i-au rămas alături. Câți dintre noi mai găsesc timp pentru un om aflat în suferință? Părinții Bisericii, pornind de la acest număr de patru bărbați care l-au dus pe slăbănog înaintea Mântuitorului, ne spun că uneori în viață nu avem nici măcar atâția prieteni adevărați. Cei patru bărbați îi reprezintă pe oamenii credincioși care slujesc aproapelui lor, pe cei care găsesc vreme să privească spre vecinul, prietenul sau necunoscutul de lângă ei”, a spus Preasfinția Sa.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Preasfinția Sa au făcut parte și părintele Mihai Aurel, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Ioan Vartan Armași, protoiereu al Protopopiatului Sector 4 Capitală; și părintele paroh Sebastian Gabor.