Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Protoieria Sector 3 Capitală, credincioșii prezenți la slujba de hram vor avea prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea” (Hodighitria) de la Mănăstirea Ostrov, din Arhiepiscopia Râmnicului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, delegația Mănăstirii Ostrov din județul Vâlcea va fi întâmpinată astăzi, începând cu ora 17:00, pe esplanada Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou. În continuare, în jurul locașului de cult va avea loc tradiționala procesiune cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, alături de care va fi purtată și Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, care va fi așezată spre închinare în pridvorul bisericii. În ajunul sărbătorii va fi săvârșită slujba de priveghere în cadrul căreia se cântă Prohodul Maicii Domnului.
Joi, 15 august, în biserica bucureșteană vor fi oficiate slujba Acatistului, Sfânta Liturghie la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, urmate după-amiază de slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni.
Vineri, 16 august, Sfânta Liturghie de hram va fi oficiată de un delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, va fi săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii și ostenitorii acestui sfânt locaș, trecuți la cele veșnice. Începând cu ora 17:00, va avea loc slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” va rămâne așezată în baldachin, alături de racla cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, până la închinarea ultimului credincios.