Icoana, proroc şi apostol al Împărăţiei cerurilor
Lucrările Congresului internaţional de teologie „Criterii de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine” s-au încheiat ieri, 23 mai, cu sesiunile de comunicări şi dezbateri. Scopul acestui eveniment a fost de a aduce în actualitate importanţa şi necesitatea sfintelor icoane şi a picturii (frescei) bizantine. Tot ieri, conferenţiarii din străinătate au primit din partea Patriarhului României Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.
Lucrările Congresului internaţional de teologie au continuat în seara zilei de luni, 22 mai, cu sesiunea a treia de comunicări, în cadrul căreia a fost reliefată subtema „Istoria icoanei şi a picturii (frescei) bizantine: spaţiul geografic, etape cronologice şi şcoli de pictură bizantină. Referenţiari au fost pr. prof. dr. Nicolae D Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti, care a prezentat aspecte din legislația internă și internațională privind pictura bisericească; Alexander Soldatov, de la Academia Teologică din Moscova, Rusia, care a susţinut comunicarea „Mimesis şi poesis. Aspecte artistice ale perspectivei ortodoxe asupra lumii”; pr. Gabriel Herea, paroh al Bisericii „Sfânta Cruce” din Pătrăuţi, monument UNESCO, care a evidenţiat rolul şcolii de artă moldovenească şi interacțiunile cu spațiul cultural polono-rutean în secolele al XV-lea şi al XVI-lea; lect. dr. Ștefan Ionescu-Berechet, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din București şi membru al Comisiei de pictură bisericească, a prezentat conceptul relațional de icoană la Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului.
Lucrările Congresului internaţional de teologie au continuat ieri, 23 mai, cu sesiunea a patra de comunicări, intitulată „Norme şi manuale de pictură bizantină (evoluţia erminiilor)”. Au prezentat referate pr. Stéphane Bigham, de la Facultatea de Teologie, Etică și Filosofie a Universității din Sherbrooke, Canada, care a argumentat identitatea Celui Vechi de Zile și implicațiile acesteia pentru iconografia ortodoxă; Dimitri Hatziapostolou, pictor bisericesc grec din Atena, care a evidenţiat termenii, mijloacele și cerințele picturale prin care icoanele aduc Împărăția lui Hristos Cel înviat în prezent, și modul în care iconarul devine proroc și apostol, împlinindu-și lucrarea în mod euharistic, în libertate și în adevăr; pr. asist. dr. Roger Coresciuc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care a prezentat evoluţia erminiilor de pictură bizantină. Ultima sesiune de comunicări a congresului, a cincea, a fost intitulată „Importanţa şi necesitatea criteriilor de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine pentru iconografia ortodoxă actuală: tensiunea între fidelitatea eclesială şi libertatea artistică individuală şi locală”. Au prezentat referate pe această temă Daniel Codrescu, pictor bisericesc şi membru al Comisiei de pictură bisericească, care a subliniat sursele de inspirație (izvoadele) ale unei picturi de factură bizantină din secolul XXI, Alexandru Nicolau, pictor bisericesc şi membru al Comisiei de pictură bisericească, care a evidenţiat mai multe aspecte tehnice privind portretizarea Sfinților contemporani; Lazar Predrag Markoviç, curator specializat în iconografie din Belgrad, Serbia, care a punctat importanţa pentru arta sacră a autenticităţii și abținerii de la simpla copiere. Fiecare sesiune de comunicare a avut alocat timp şi pentru întrebări şi alte discuţii. După sesiunea a cincea de comunicări a fost organizată şi o sesiune de dezbateri, în cadrul căreia au fost analizate şi discutate aspecte care se încadrau în tematica generală a soluţiilor de redactare iconografică, a exigenţelor şi recomandărilor în execuţia picturilor, respectiv a metodelor eficiente de aplicare a regulamentului.
La sesiunile Congresului internaţional de teologie „Criterii de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine (icoane şi frescă)” au fost invitaţi pictori bisericești și restauratori, participanți la Conferința națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, ediţia a V-a. La final, fiecare participant a primit câte o diplomă de participare.
Conferenţiarii din străinătate au avut o întrevedere, ieri, cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti. Pr. prof. dr. Nicolai Ozolin, de la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris, Franţa; pr. prof. dr. Michel Quenot, de la Parohia Ortodoxă din Fribourg, Elveţia, şi pr. prof. dr. Stéphane Bigham, de la Facultatea de Teologie, Etică şi Filosofie a Universităţii din Sherbrooke, Canada, au primit din partea Patriarhului României Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici, iar prof. Alexander Soldatov, de la Academia Teologică din Moscova, Rusia; Dimitri Hatziapostolou, pictor bisericesc din Atena, Grecia şi Lazar Predrag Markoviç, curator specializat în iconografie, Belgrad, Serbia, au primit din partea Preafericirii Sale Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni.
„Întâlnirea cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost una extraordinară, neaşteptată, frumoasă şi în acelaşi timp profundă. Aparţinem diferitelor Biserici şi Patriarhii, dar simţim unitatea Bisericii, iar această unitate este unitatea în dragoste”, ne-a declarat pr. prof. dr. Michel Quenot, de la Parohia Ortodoxă din Fribourg, Elveţia.