Icoanele Învierii: „coborârea la iad” şi „femeile mironosiţe la mormânt”

„Praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, Învierea dă sens morţii Domnului Hristos pe cruce. Ea explică tot ceea ce precede şi tot ceea ce urmează morţii Sale. Fără Înviere, viaţa creştinilor îşi pierde orice sens (...)

Învierea Mântuitorului nu este prezentată în Sfintele Evanghelii, pentru că niciun om nu a fost martor al unirii sufletului Domnului Hristos cu trupul, al ridicării Sale de pe piatra pe care trupul Îi fusese întins și al ieșirii Lui din mormânt, cu toate că acesta era străjuit (…) Întrucât Sfintele Evanghelii cât şi tradiţia Bisericii păstrează tăcerea în ceea ce priveşte acest moment şi nu spun cum a înviat Mântuitorul, în iconografia ortodoxă Învierea Domnului Hristos nu a fost reprezentată niciodată (…) Astfel, urmând Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii, cele două compoziţii iconografice autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți sunt: „coborârea la iad” şi „femeile mironosiţe la mormânt”. În afară de aceste două icoane ale Învierii, în unele biserici Mântuitorul este reprezentat ieșind din mormânt cu un steag sau cu o cruce într-o mână. Această compoziție iconografică nu este ortodoxă, ci apuseană (…) Acesta apare ca biruitor asupra morţii, dar îl vedem înviind numai pentru Sine, de parcă nu ar fi eliberat sufletele drepţilor din iad, cu care a intrat în rai. În această reprezentare iconografică aspectul comunitar al Învierii dispare, ori prorocul Isaia a scris că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5) (…)

Coborârea Mântuitorului la iad  

În centrul icoanei Învierii Îl vedem pe Domnul Hristos în picioare, călcând porțile iadului și strălucind de lumină. Mântuitorul apare ca Domn al Vieţii, biruitor al tenebrelor morţii. Trupul Său înviat este însufleţit de Dumnezeu Tatăl, dar mai ales de Sfântul Duh, de la Care provine strălucirea îmbelşugată a energiilor divine. Domnul Hristos este în întregime lumină, iar toată fiinţa Lui anunţă zorile unei zile noi. Cu o mişcare plină de forţă, Mântuitorul îi scoate din iad pe Adam și Eva, care şezând în genunchi imploră izbăvire. Sfărâmând porţile iadului, Domnul Hristos îi prinde cu putere de mână pe pro­topărinți, smulgându-i din întunericul morţii. Mântuitorul se întoarce biruitor din lupta Sa cu diavolul, avându-i ca primă pradă a biruinţei pe Adam și Eva, pe care-i scoate din iad. Strânsa legătură dintre Hristos cel înviat şi protopărinți, pe care îi ia cu Sine în propria-I înviere, anunţă vestea cea bună a învierii tuturor celor morţi. După ce a zdrobit şi a călcat în picioare porţile iadului, Mântuitorul şi-a întins braţele, i-a prins de mâini pe Adam și Eva, cu care a ieşit din iad, împreună cu toţi drepţii Vechiului Testament.

În acest timp veșmântul Domnului Hristos fâlfâie datorită dinamismului şi grabei cu care a ieșit din iad. Sleiți de putere, fiindcă sunt treziți din somnul morţii (păcatul), Adam și Eva Îl privesc bucuroși, dar obosiți pe Mântuitorul, Care îi smulge din iad, apucându-i cu brațele Sale. Protopărinții își întind către Domnul Hristos mâna rămasă liberă, într-o mişcare de întâmpinare şi totodată de rugăciune spre Răscumpărătorul lor. Mântuitorul este flancat de două grupuri de oameni, egale ca mărime şi cu ceva mai mici decât El. În dreapta Domnului Hristos, în spatele lui Adam, sunt drepţii, în fruntea cărora se găseşte Abel, cel dintâi dintre oameni care a gustat moartea. În stânga Mântuitorului, în spatele Evei, sunt regii evreilor, în frunte cu David şi Solomon, precum şi profeţii, cel mai aproape de Hristos cel înviat fiind Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost trimis în iad pentru a anunţa venirea Domnului vieţii. Înaintemergătorul Îl arată cu mâna pe Cel pe care L-a botezat în râul Iordan. Cei din iad au o poziţie de întâmpinare şi rugă. Toţi Îl recunosc pe Mântuitorul şi arată acest lucru prin gesturile şi atitudinea lor. În unele icoane ale coborârii Domnului Hristos la iad avem reprezentate şi alte personaje, pe care le recunoaştem datorită unor particularităţi definitorii. Astfel, uneori îl vedem pe Moise, care are în mâini tablele legii. Întreaga parte de jos a icoanei este ocupată de temnița cea întunecoasă a iadului. Aici a coborât Mântuitorul pentru a elibera din robia diavolului şi a morţii pe cei ținuți captivi de veacuri. În unele icoane ale Învierii, în mijlocul iadului, moartea este reprezentată printr-un bătrân legat în lanţuri de doi îngeri, în semn că a fost biruită de Hristos cel înviat. În alte icoane, în tenebrele iadului se găsesc două căpetenii ale demonilor, ghemuite una în alta de teama Mântuitorului, care a călcat moartea și a surpat puterea diavolului. Desfiinţarea puterii morţii o vedem în porţile sfărâmate ale iadului, în cheile şi cuiele rupte şi împrăştiate în mijlocul temniței iadului, care a fost golită de cei ținuți captivi. În unele reprezentări iconografice, deasupra mandorlei Domnului Hristos, patru îngeri poartă cu mult respect crucea Lui cea mântuitoare. În partea de sus a unor icoane întâlnim tronul Etimasiei sau scaunul gol care Îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru Judecata universală. Pe acest tron se află un porumbel, care Îl reprezintă pe Sfântul Duh, Sfânta Evanghelie, conform căreia va fi judecată omenirea, coroana de spini, buretele și sulița cu care a fost împuns Mântuitorul sau numai o parte dintre aceste obiecte folosite după condamnarea la moarte a Domnului Hristos de către Ponțiu Pilat.

Icoana femeilor mironosiţe la mormânt

Cea de-a doua icoană a Învierii Mântuitorului, care vine în completare la „coborârea la iad”, este cea a „femeilor mironosiţe la mormânt”. Duminică dis-de-dimineaţă femeile purtătoare de mir s-au dus la mormântul Domnului Hristos pentru a-i unge trupul cu miresme. Cu acest prilej, ele au devenit cele dintâi care au aflat vestea minunată a Învierii Mântuitorului din morți. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în acest sens: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să ungă trupul lui Iisus. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?», căci era foarte mare. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus” (Marcu 16, 1-7). În această icoană îngerul este îmbrăcat în veşmânt alb şi şade pe piatra răsturnată de la uşa mormântului, arătându-le femeilor locul în care a zăcut trupul mort al Mântuitorului, în care se află acum doar giulgiul. Mironosiţele au vase de mirodenii în mâini şi se uită înspăimântate la giulgiul Domnului Hristos, care are exact forma scutecelor Pruncului Iisus din icoana Naşterii. În spatele mormântului se vede grota întunecată a iadului, care este goală, pentru că, prin coborârea cu sufletul la iad, Domnul Hristos a eliberat de acolo sufletele drepților Vechiului Testament care erau ținute în robie și a urcat cu ele în rai. În alte reprezentări iconografice vedem doi îngeri înveşmântaţi în alb, care stau în picioare la cele două capete ale mormântului. Ei le arată femeilor mironosiţe mormântul gol, în care se află doar giulgiul Mântuitorului.

Domnul nostru Iisus Hristos nu a murit, nici nu a înviat pentru Sine, ci pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, de aceea am explicat astăzi icoanele învierii, care înfățișează aspectul comunitar al biruirii morții de către Mântuitorul, fiindcă orice icoană prezintă prin culori ceea ce Evanghelia vestește prin cuvânt. În ochii Bisericii, icoana nu este o artă care ilustrează Sfânta Scriptură; ea este un limbaj care îi corespunde, care îi este echivalent, corespunzând nu literei biblice şi nici cărţii ca obiect, ci propovăduirii evanghelice, adică tocmai cuprinsului Sfintei Scripturi, sensului ei, aşa cum se întâmplă cu textele liturgice. De aceea, în Biserică, icoana are acelaşi rol ca şi Sfânta Scriptură, întrunind aceeaşi semnificaţie liturgică, dogmatică şi educativă.

Aşa cum Mântuitorul a înviat, cu toţii vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecaţi pentru gândurile, cuvintele şi faptele noastre, în funcţie de care vom primi răsplată sau pedeapsă veşnică. Drept aceea să împlinim poruncile lui Dumnezeu, străduindu-ne pe cât ne stă în putinţă să ne ferim de păcat şi să împlinim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la judecata de apoi cuvintele Dreptului Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?» Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25, 34-40).

†PS Episcop Petroniu