Iconostasul Bisericii "Sfântul Ilie"-Fabric din Timișoara

Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Fabric al Timișoarei este înscrisă în lista monumentelor istorice de categorie „B” (indicativ „TM-II-M-B-06166”), fiind „parte integrantă din patrimoniul cultural național”. A fost prima catedrală ortodoxă românească din oraș, fiind ridicată între anii 1912 şi 1913 de către Primăria Timișoarei, ca o obligație asumată în schimbul demolării de către aceasta a locașului de cult ortodox anterior, cu același hram, construit sub directa îndrumare a protopopului Vasile Georgevici (1764-1826) între
1825 şi 1826.

Motivul a fost unul de interes public, și anume sistematizarea ora­șu­lui, cu îndiguirea implicită a râului Bega.

Împodobirea noii bisericii cu cele necesare vieții de cult a căzut în sarcina credincioșilor Parohiei Fabric. Cea dintâi grijă a constat în zugrăvirea și confecționarea mobilierului. Aceste lucrări au fost încredințate în anul 1912 celor doi artiști bănățeni: Ioan Zaicu și Nestor Iosif Bosioc. Cel dintâi a întocmit proiectul și a executat atât pictura murală, cât și pe cea a iconostasului, pentru suma de 1.400 de coroane; iar cel de-al doilea s-a angajat în confecționarea întregului mobilier.

În anul 1935 are loc în biserică un incendiu în care sunt afectate catapeteasma și unele icoane, reprezentând pe Sfântul Ioan (Evanghelistul); Naşterea Domnului; Sfântul Ioan Botezătorul; Intrarea Mântuitorului în Ierusalim; doi Sfinți Apostoli, din care unul complet ars; Sfântul Arhanghel Mihail de pe uşa diaconească și un prăznicar, ambele distruse. Primele operațiuni de restaurare au constat în repararea, vopsirea şi aurirea în culoarea existentă, lipirea şi curăţirea icoanelor vătămate de foc; confecționarea tâmplăriei artistice (demontarea părţilor atacate de incendiu la o înăl­ţime de 10 m şi lăţime de 2,50 m şi apoi din nou construit, aplicarea prin analogie și refacere a bucăţilor vechi existente cu adaos de material nou, scânduri şi sperplaturi cu boltitură nouă din lemn geluit şi remontarea coloanelor, capitelurilor şi decoraţiilor sculp­tate). Astfel întreg edificiul este târnosit (1936) de către Episcopul Andrei Mager al Aradului.

În anul 1964, iconostasul a fost spălat cu ocazia celei de-a doua intervenții. Biserica este resfințită un an mai târziu de către Înaltpreasfințitul dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Cu prilejul ultimei restaurări din anul 1983, pictorul-restaurator bisericesc Irina Ignat Mardare face o descriere amănunțită a tâmplei bisericii: „Un element ce impresionează prin eleganţa şi măreţia sa este iconostasul. Are 38 de icoane, de dimensiuni diferite, aparent egale, dar cu cât se lărgeşte în sus Altarul, cu atât se lăţesc şi icoanele. Acestea sunt pictate în ulei, în stil realist, pe suport de lemn. Registrele superioare au reale calităţi artistice în compoziţie şi culoare. Ultimul registru însă este pictat sau repictat mai nou (cu toate că menţine iscălitura lui Ioan Zaicu), respectiv icoanele împărăteşti, care nu mai au farmecul icoanelor din registrele superioare. Din acest registru excepţie fac icoanele de pe uşile diaconeşti, la care nu s-a umblat cu ocazia restaurărilor şi care, deşi sunt mai degradate, sunt totuşi frumoase, fiind originale. Probabil cu această ocazie a fost denaturată pictura lui Ioan Zaicu de la icoanele împărăteşti şi de la icoanele scaunelor arhiereşti.

În timpul incendiului din 1935 s-au degradat câteva icoane şi o parte din iconostas. Piese ale ornamentaţiei iconostasului au fost montate în alte locuri decât cele originale, iar altele erau rătăcite prin diverse sertare din subsolul casei parohiale. O icoană de pe partea sudică a iconostasului [din - n.n.] registrul IV, deci prima din dreapta, a fost înlocuită; modul de executare rapidă şi puţinele scăpări de la reprezentările academice sunt evidente.

Numeroşi factori au dus la ridicarea stratului suport, deci a pânzei de pe scândură, formând cute. Acestea au fost aduse la nivelul iniţial prin injectări în spatele ridicăturilor a caseinatului de calciu transparent şi presarea zonei respective.

Icoanele prezintă zone de fum, gudroane, repictări, iar pe verso, tot iconostasul a fost dat cu un strat gros de humă şi clei. S-au efectuat operaţii de consolidare şi vernisare a suprafeţelor pictate. Pentru punerea în valoare a iconostasului şi tratarea acestuia ca să reziste în timp s-au efectuat dezinsecţia şi impregnarea cu ceară de albine şi colofoniu a spatelui iconostasului, îndepărtarea cu grijă a ornamentelor aurite, curăţarea lor şi tratarea şi montarea la locul iniţial, demontarea şi montarea icoanelor - după ce s-au curăţat, s-au vernisat şi s-a tratat spatele, aurirea lacunelor ramelor icoanelor sau ornamentelor.

În ceea ce priveşte lucrările de restaurare, acestea au constat în îndepărtarea stratului de fum și praf, decaparea uleiurilor, a humei cu clei; vopsirea iconostasului în mai multe nuanţe de alb; chituirea lacunelor, integrarea și completarea ornamentelor după operațiunile de demontare, curăţare, tratare, vernisare, montare și completare cu schlagmetall; tratarea spatelui icoanelor şi iconostasului; curăţarea icoanelor, îndepărtarea verniurilor îmbătrânite, repictări, chituiri, injectare cu caseinat de calciu transparent şi aducerea la nivel a pânzei pictate.
În prezent, potrivit art. 172, al. (1)-(4) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (2008), opera comună a celor doi artiști se încadrează în categoria bunurilor asimilate celor sacre, întrucât a fost destinată prin sfințire sau binecuvântare cultului divin. Totodată, aceste creații sunt preţioase, având atât o valoare artistică, precum și una istorică.

Iconostasul bisericii din Fabric, influențat de „Viena artistică”, rămâne o piesă importantă și de referință a artei ecleziastice locale.