ICR a adus Generaţia â89 la Bucureşti

Data: 25 Aprilie 2010

Tineri din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Polonia, România şi Ungaria se întâlnesc în perioada 25-28 aprilie 2010 la Bucureşti, în cadrul Proiectului "Generaţia â89", derulat de Institutul Cultural Român împreună cu partenerii săi din grupul EUNIC Bucureşti. Simultan cu întâlnirea din România au loc reuniuni similare la Bruxelles, Praga şi Varşovia. Întâlnirile includ dezbateri pe teme legate de viitorul european al generaţiei tinere. Programul şi-a propus să marcheze împlinirea a două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est şi să creeze, totodată, o platformă paneuropeană de comunicare dedicată tinerilor. Participanţii sunt născuţi în 1989 şi au fost selectaţi în urma unui concurs de eseuri desfăşurat în perioada 16 noiembrie 2009-10 februarie 2010. Atelierele tematice din cadrul întâlnirilor vor avea ca rezultat Declaraţia Generaţiei â89, care va sintetiza viziunea şi soluţiile propuse de tineri în privinţa principalelor provocări cu care se confruntă societăţile şi instituţiile europene.