Identitate grafică nouă pentru seminarul din Buzău
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău şi-a ales o nouă emblemă care să reprezinte şi să evidenţieze instituţia de învăţământ teologic în cadrul învăţământului românesc. În municipiul Buzău, majoritatea liceelor de prestigiu au embleme sau simboluri grafice. Emblema Seminarului „Chesarie Episcopul“, realizată la propunerile elevilor şi profesorilor, exprimă viziunea actuală a învăţământului seminarial din Buzău, angajat pe calea dialogului educaţional şi a parteneriatului cu numeroase instituţii de învăţământ din ţară şi străinătate. (M.N.)