„Identitate românească prin credinţă şi neam“
Duminică, 19 iunie 2016, românii din diaspora italiană din parohia română din Monza s-au bucurat de conferinţa susţinută de protos. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tema tratată s-a intitulat „Identitate prin credinţă şi neam“.
Referindu-se la identitate, părintele Nicodim Petre a arătat că, la finalul veacurilor, noi, oamenii, nu ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeune doar individual, ca persoane izolate, ci şi împreună cu neamul nostru. „La finalul istoriei vor fi judecate neamurile pentru felul cum au folosit şi cum au făcut să rodească darurile primite de la Dumnezeu“, a spus părintele. „Un neam se distinge de un altul, prin amprenta lăsată asupra lui de experienţele trăite, suferinţele şi bucuriile avute ca neam, de un mental colectiv câştigat în decursul veacurilor, de o cultură care este determinată şi de arealul geografic în care a trăit şi s-a dezvoltat. Africanii de la ecuator nu ar putea scrie niciodată Iarna pe uliţă aşa cum a scris-o Coşbuc“, a adăugat vorbitorul. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „experienţele înaintaşilor, istoria lor, au străbătut de la suprafaţa sufletului treptat, în decurs de generaţii, spre adâncimile ontologice, arătându-se în urmaşi ca determinante ale eurilor lor“. Identitatea românească este amprentată şi de dubla imagine pe care o avem referitor la noi: de părerea şi imaginea pe care o avem noi înşine despre noi şi, totodată, de imaginea pe care o au celelalte popoare despre noi. Într-un fel ne vedem noi şi în altfel ne văd ceilalţi.
Conferenţiarul a adăugat că neamurile trăiesc prin elitele lor: prin sfinţi, prin eroi şi prin genii. Elitele româneşti au făcut eforturi şi sacrificii pentru a asigura continuitatea neamului şi a sufletului românesc. Particularităţile noastre identitare se observă şi din modul prin care noi răspundem provocărilor istoriei. Românii de astăzi sunt asemenea în modul de a reacţiona cu românii dintotdeauna. Părintele a adus cuvânt de încurajare românilor din diaspora, parafrazând o replică a Mitropolitului Andrei Şaguna, care, fiind mustrat de cineva că trimite românii la studii la Pesta, a răspuns: „Nu contează în ce cuibar sunt clocite ouăle, din ele ies tot pui de român“.
Cioran îşi dorea „o Românie cu populaţia Chinei...“. Părintele a spus că ar fi de acord ca românii care trăiesc în afara graniţelor ţării să nu se mai întoarcă acasă, dar să nască mulţi copii pentru a forma comunităţi româneşti puternice şi unite şi, totodată, să se dea naştere multor copii şi în ţară, pentru a nu se simţi lipsa celor ce, împinşi de nevoi, au fost nevoiţi să lucreze în străinătate. Există neamuri care au dispărut şi neamuri care şi-au trădat vocaţia. Vocaţia românului rămâne trăirea unei vieţi cuminţi, după modelul înaintaşilor, pentru a avea nădejdea vieţii veşnice. Vocaţia noastră, a românilor, este sfinţenia şi Cerul.
Constantin Brâncuşi, rugat de Arethia Tătărescu, marea doamnă a Gorjului, să realizeze o operă închinată eroilor ce şi-au dat viaţa pe malurile Jiului în toamna lui 1916, va construi, pe lângă Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Aleea scaunelor şi Coloana fără sfârşit sau a Sacrificiului infinit. Coloana fără de sfârşit este alcătuită din 17 module de fontă de formă romboidală şi are o înălţime de 29.33 m. Interpretarea oferită de părintele acestui monument a deschis înţelegeri noi, altele decât cele ştiute. Privită de la distanţă, Coloana fără de sfârşit duce cu gândul la un număr de sicrie aşezate unul peste altul, generaţie de jerfă peste generaţie de jertfă, ce duc spre cer. Atât prima piesă de fontă, cea aşezată pe pământ, cât şi ultima, aflată în vârful coloanei, nu sunt întregi, ci doar jumătăţi. Piesa de la bază trimite cu gândul la o parte care se află în pământ. Lucrul acesta arată că neamul nostru vine din adâncuri de istorie, iar ultima piesă, cea din vârful coloanei, nici ea terminată, arată că finalitatea neamului nostru românesc nu este aici, pe pământ, ci se încheie în Ceruri.