Identitatea religioasă în era mediatizării

Religia a fost mereu un aspect important al identităţii personale şi sociale, având o influenţă formativă majoră asupra gândirii şi comportamentului omului, care l-a motivat să dezvolte un sistem etic şi moral, să filosofeze asupra naturii umane şi asupra scopului vieţii, să manifeste altruismul faţă de semenii săi şi să cultive o relaţie personală cu divinul. Însă ultimii 30-40 de ani au adus noi restructurări economice, dezvoltarea comunicaţiei şi tehnologiei IT, creşterea mobilităţii sociale şi demografice, schimbări în normele familiale şi tradiţionale, iar noua generaţie a preluat noile valori sociale. În noul context religios, ce semnifică religia şi spiritualitatea pentru tinerii de astăzi şi în ce măsură mai constituie acestea conţinuturi semnificative pentru identitatea noilor generaţii?

Dacă acum 50 de ani identitatea religioasă era dobândită prin naştere, asumată ca atare, relaţionată de spaţiul geografic şi mediul educaţional şi social împărtăşit cu ceilalţi, în ultimele decenii, identitatea religioasă a devenit un accesoriu pe care noile generaţii şi-l aleg ele însele în mod liber. Fiindcă diversitatea culturală şi cea socială sunt caracteristicile distinctive ale vieţii moderne, tinerii par să îşi poată alege propria orientare religioasă dintr-o varietate de opţiuni, în loc de a prelua valorile sacre transmise de familie şi prieteni în copilărie. Nemulţumiţi de metafora "cupolei sacre" ce descria realitatea religioasă a societăţii anterioare, cercetătorii contemporani au introdus conceptul de "piaţă religioasă" (spiritual marketplace) pentru a sublinia faptul că, într-o societate multiculturală, tradiţiile şi instituţiile religioase concurează pentru adepţii săi, iar credincioşii achiziţionează o religie în acelaşi mod în care consumatorii aleg din varietatea opţiunilor disponibile pe piaţa de servicii şi bunuri de consum.1 Un număr de factori au contribuit la această mentalitate de marketing. În primul rând, ataşamentul faţă de o religie a devenit voluntar, determinat, în parte, de eliminarea stigmatului ataşat neparticipării la lăcaşurile de cult şi la serviciile religioase. În al doilea rând, religia părinţilor unei persoane nu mai este obligatorie (renunţarea la religia în care au fost născuţi şi crescuţi a fost una dintre modalităţile principale prin care "generaţia X" s-a răzvrătit împotriva autorităţii). În ultimul rând, căsătoriile interreligioase, pronunţatele mobilităţi sociale şi geografice, precum şi influxul spiritualităţilor alternative au dus la posibilitatea experimentării altor practici religioase. Rolul mass-mediei în construirea identităţii adolescenţilor Conceptul de identitate a fost subiectul discuţiilor filosofice încă de pe vremea lui Aristotel, fiind dintotdeauna raportat la caracteristicile mediului social, la valorile comune dintr-o societate, la societate, la alţii. Similar celorlalte procese de formare a identităţii, contextul religios oferă o perspectivă de interpretare a lumii, oportunităţi de socializare cu o gamă variată de persoane din diferite generaţii şi un set de principii de bază pentru ghidarea propriei vieţi. Însă, în contextul socio-cultural curent, în care activitatea religioasă e subiect al alegerii personale şi al timpului liber, identitatea religioasă pare a fi mai instabilă ca niciodată. Majoritatea cercetărilor psiho-sociologice s-au axat pe studierea identităţii în timpul adolescenţei, deşi procesul construirii identităţii religioase nu se încheie la această vârstă, dovadă fiind convertirile religioase ce au loc la maturitate sau la bătrâneţe. Adolescenţa este o perioadă de dezvoltare crucială, în care tinerii au posibilitatea de a explora tradiţiile lor etnice, culturale şi religioase. Fluiditatea şi negocierea identităţii religioase este o piesă crucială în înţelegerea angajamentului religios al adolescenţilor. Identităţile religioase post-moderne sunt asamblate adesea pentru a crea un bricolaj de credinţe şi practici, iar sociologii relaţionează acest fenomen cu expansiunea mass-mediei şi cu capacitatea tinerilor de a accesa o mare diversitate de informaţii religioase. Astfel, în multe situaţii, identitatea religioasă e reflectată în şi modelată de tehnologia pe care o folosim, iar adolescenţii îşi construiesc identitatea folosind simboluri media. Mass-media vizuală devine o sursă de informare şi autoritate, asumându-şi funcţiile atribuite în mod tradiţional mitului şi ritualului religios. Treptat, ea devine un fel de narator cultural al societăţii post-moderne, formulând şi propagând naraţiuni despre bine şi rău, despre speranţă şi promisiune, uneori consolidând, alteori redefinind societatea religioasă în ansamblul ei. Mass-media vizuală creează "comunităţi de interpretare" ce modelează şi contestă naraţiunile religioase şi ideologice, încurajând democratizarea opiniei religioase. În această eră a informaţiei mediatizate, autoritatea religioasă tradiţională are de suferit, ducând la transformarea religiei (într-un produs de vânzare) şi a persoanelor (în "omnivori spirituali"), persoane flămânde de noi experienţe şi cunoaşteri.2 Problema autenticităţii identităţii în mass-media virtuală Religia în spaţiul virtual (cyber-religiosity) constituie o formă de religiozitate post-modernă, ridicând probleme cu privire la metafizica realităţii virtuale, imortalităţii şi spiritualizării. Noile tipuri de practici religioase digitale pretind putinţa de a transforma cultul, autoritatea, comunitatea şi construcţia identităţii, reproducând în mod deliberat anumite elemente familiare ale activităţii de zi cu zi. Dacă acestui tip de religiozitate îi lipseşte o ierarhie autorizată, atunci oricine se poate proclama expert instant, după cum sugerează Dawson: "Ne întrebăm, de exemplu, cum o tânără de 15 ani, cu doar 2 ani experienţă în comunitatea sa religioasă, se poate autoproclama legitim Mare Preoteasă. În al doilea rând, în spaţiul virtual, o religie poate fi creată de oricine, indiferent de experienţă, poate include oricât de mulţi adepţi, ignorând dinamicile interpersonale, şi poate exista nu mai mult decât sub forma unor liste de discuţii, în loc de grupuri religioase serioase".3 Un alt exemplu ce contestă autenticitatea în spaţiul virtual îl reprezintă Universal Life Church (www.ulc.org), un serviciu religios întemeiat de Kirby Hansen în Modesto (California), ce oferă o gamă largă de produse şi servicii religioase, dar şi certificate de căsătorie, documente de canonizare a sfinţilor, grade academice etc. Pentru 100 de dolari, studenţii pot primi o diplomă de doctor în religie, pentru 50 de dolari, o diplomă de masterand, iar pentru 10 dolari, ULC oferă titluri speciale ca Lama, Rabbi, Terapeut de Suflet, Imam, Înalt Preot sau Preoteasă, Apostol al Smereniei, Vindecător Sfânt sau Filosof Universal al Realităţii Absolute.4 Este evident că strădaniile de căutare a identităţii sunt adânc înrădăcinate în găsirea semnificaţiei în viaţă. Cu ajutorul acesteia construim sensul a ceea ce suntem, plasându-ne în reţeaua complexă a relaţiilor sociale dintr-o comunitate. Totuşi, este cert faptul că, în lumea neîntrupată a comunităţii virtuale, identitatea devine ambiguă. O comunitate autentică nu poate funcţiona fără o identitate socio-religioasă, fără evaluarea credibilităţii informaţiei şi a încrederii membrilor ei, şi mai ales fără experienţa reală a credinţei şi a relaţiei cu Dumnezeu, exprimată în interiorul unei comunităţi vii, prin expresiile virtuţilor şi faptelor autentice care întreţin, în ultimă instanţă, viaţa religioasă autentică. note 1 Lester Kurtz, Gods in the Global Village. The Worldâs Religions in Sociological Perspective, Pine Forge Press, California, 1995, p. 12. 2 Roof, Wade Clark, Spiritual Marketplace, Princeton, Princeton University Press, 1999, p. 70. 3 Lorne L. Dawson, Cowan Douglas E. (ed.), Religion online. Finding faith on the Internet, Routledge, New York, 2004, p. 2. 4 Douglas Cowan, Jeffrey Hadden, "Virtually religious: New Religious Movements and the World Wide Web", în James Lewis (ed.), The Oxford Handbook of New Religious Movements, Oxford University Press, Oxford, 2004, p. 127.