Ierarhi, preoţi şi credincioşi, rugători către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ
Pelerini din toată ţara, dar şi din afara graniţelor, veniţi individual, dar şi în grupuri organizate, au participat sâmbătă, 5 august, la hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ - Sfântul Cuvios Ioan Iacob. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a patru ierarhi - Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop- vicar Patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor - care au oficiat Sfânta Liturghie înconjuraţi de numeroşi preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi preoţi profesori ai seminarului, cât şi stareţi ai mănăstirilor din împrejurimi. Atât soborul slujitor, cât şi credincioşii prezenţi la hramul seminarului nemţean s-au închinat şi la racla cu o părticică din sfintele moaşte ale Cuviosului care s-a nevoit timp de 24 de ani atât pe Valea Iordanului, cât şi în ţinutul Hozevei.
Sfântul Ioan Iacob, unul dintre cei mai recenţi, dar şi cei mai iubiţi sfinţi români, a fost cinstit în mod cu totul deosebit în aceste zile la biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, unde sute de credincioşi, sosiţi din toate colţurile ţării şi din străinătate, au venit să se roage Cuviosului prăznuit, cerându-i ajutorul şi mulţumindu-i pentru binefacerile primite.
Vineri seară, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a slujit împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părinţi consilieri, părinţi stareţi, părinţi profesori, preoţi ai parohiilor din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de elevii seminarişti, dirijaţi de părintele profesor Marius Brumă. La finalul celor aproximativ trei ore de rugăciune, PS Părinte Damaschin s-a adresat celor prezenţi, vorbind despre comuniunea Bisericii exprimată în rugăciune şi în cinstirea sfinţilor: „Înainte de noi, şi mai mult decât noi, cu mai multă putere au fost alţii care l-au cinstit şi îl cinstesc acum pe Sfântul Ioan Iacob. Dumnezeu este Cel dintâi care Îşi cinsteşte sfinţii, îngerii Lui sunt apoi cei care se bucură şi Îl slăvesc văzând că oamenii, făpturi din pământ şi suflare dumnezeiască, au ajuns la un grad atât de înalt de sfinţenie, încât se aseamănă cu Dumnezeu. Toţi ceilalţi sfinţi se bucură împreună în această zi, care este o aniversare în cer". La final, ierarhul s-a rugat lui Dumnezeu să primească „puţina nevoinţă" de a priveghea în cinstea Sfântului Ioan, amintindu-le credincioşilor că „nimic din ceea ce facem pentru sfinţi nu va rămâne nerăsplătit".
Patru arhierei au slujit Sfânta Liturghie
Prima din triada zilelor închinate Sfinţilor Nemţeni, sărbătoarea seminarului nemţean s-a bucurat sâmbătă de prezenţa a patru ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop- vicar Patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Programul liturgic din ziua hramului a debutat cu slujba Aghesmei, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul Sfântului Ioan Iacob, după care a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului nemţean.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna" din Sibiu: „Credinţa e ca o punte peste timp, prin credinţă pătrunzi la cele nădăjduite. Atunci când te cheamă Dumnezeu, ştii că El te duce spre adevărata patrie. Credinţa te face pelerin, credinţa te face evreu, adică nomad, în drum spre patria cerească. Acest drum l-a străbătut şi Cuviosul Ioan Iacob şi cu el s-a împlinit cuvântul Evangheliei. Da, a fost sărac, a fost flămând şi însetat, a plâns şi a fost prigonit, dar este fericit acum şi noi îl fericim pe drept şi noi înşine trebuie să ne silim să fim în călătorie pe urmele lui spre adevărata patrie, cea pe care Hristos a mers s-o pregătească tuturor ucenicilor săi".
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Marius Gabriel Brumă a fost hirotonit preot pe seama bisericii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.
La finalul slujbei, în timpul împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine, IPS Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre semnificaţia acestor zile de sărbătoare din zona Neamţului: „În aceste zile, însoţiţi de Sfântul Ioan Iacob şi de Sfânta Teodora de la Sihla, încercăm să pătrundem în viaţa cea de taină a Taborului celui binecuvântat. Pentru aceasta, sunt necesare trei lucruri. Unul l-am făcut: ne-am dezlipit de cele ale noastre pentru trei zile. Cel de-al doilea lucru pe care suntem chemaţi să-l facem e să lepădăm grija cea lumească, să lăsăm îngrijorările care ne definesc viaţa la poalele muntelui, adică acolo de unde am plecat. În al treilea rând, după cum spune Sfântul Isaac Sirul, să ne golim pe noi de noi înşine, ca să ne umplem de Dumnezeu. Sfântul Ioan Iacob a fost omul care s-a golit de sine însuşi, de ambiţiile, orgoliile, păcatele, slăbiciunile omeneşti şi s-a umplut de Dumnezeu. E greu pentru noi să realizăm acest lucru, ştim foarte bine, dar cel puţin să ştim unde ar trebui să fim".
La final, părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a mulţumit tuturor celor care prin prezenţa lor au înfrumuseţat sărbătoarea hramului din acest an.