Ierarhii bănăţeni în vizite pastorale

Data: 08 Iulie 2013
În Duminica a II-a după Pogorârea Sfântului Duh, a Sfinţilor Români, IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezent la Schitul Bodrogul Vechi, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Mâtnicu Mare, iar PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Sânmihaiu Român.
 
Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezent în Duminica Sfinţilor Români în mijlocul obştii de maici a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Bodrogul Vechi, Protopopiatul Arad. Numeroşii credincioşi şi pelerinii care vin să se închine aici au avut bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul lor pe ierarhul arădean, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi. În cuvântul de învăţătură, sub titlul „Liturghia celor chemaţi“, pornind de la citatele biblice ale zilei (Romani 2, Matei 4), cât şi ale sărbătorii (Evrei 11, Matei 5) şi cu referire la duminica trecută, a Soborului Sfinţilor Apostoli şi cinstirii tuturor sfinţilor, Înaltpreasfinţitul Timotei a vorbit despre chemarea celor dintâi ucenici la slujirea sfântă a Bisericii, pe care fiecare credincios, după darul lui Dumnezeu, trebuie să o împlinească. „Înscriind aceasta prin însăşi cultul ei, Sfânta Liturghie, menţinând mereu partea celor chemaţi, Istoria Bisericească Universală este alcătuită din cea a Bisericilor locale, potrivit darurilor de la Pogorârea Sfântului Duh şi însuşirilor fiecărui popor, paginile ei de Sfântă Tradiţie strălucind cu litere de foc numele aleşilor odrăsliţi din pământul părinţilor. Astăzi facem pomenirea sfinţilor români, celor canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, după vrednicia cetei fiecăruia: mucenici şi mărturisitori, vlădici şi voievozi şi mulţi alţii, a celor cunoscuţi şi necunoscuţi“, a arătat Înaltpreasfinţia Sa. La încheierea slujbei, în numele soborului schitului şi al pelerinilor prezenţi, arhim. Nestor Iovan, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, a mulţumit chiriarhului pentru împreuna-slujire şi pentru cuvântul părintesc adresat.
 
Aşezarea monahală a luat fiinţă în anul 2000, când la praznicul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, după Liturghia arhierească săvârşită la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, soborul, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, s-a deplasat la pădurea mănăstirii, unde Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit crucea şi a pus piatra de temelie la viitoarea biserică de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva“. Datorită deselor revărsări ale Mureşului, biserica cu hramul „Buna Vestire“ din satul Bodrogu Vechi, fiind în primejdie de a se surpa, a fost strămutată în anul 2001 în incinta noului lăcaş. 

Sărbătoarea Parohiei Mâtnicu Mare

Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Mâtnicu Mare, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul a sfinţit o troiţă ridicată în curtea bisericii, a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi arhidiaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi judeţene şi locale, precum şi numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi fii ai satului plecaţi în altă parte. La final, părintele paroh Raul But a fost hirotesit iconom stavrofor, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit din partea chiriarhului acte de cinstire. Totodată, primarul comunei Constantin Daicoviciu i-a conferit PS Lucian titlul de cetăţean de onoare al comunei. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a subliniat: „Această duminică a Tuturor Sfinţilor Români este cu totul specială, trăită şi petrecută aici în mijlocul credincioşilor Parohiei Mâtnicu Mare la sărbătorirea a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie la această frumoasă biserică. Am venit aici în această duminică în care Biserica noastră ne pune în faţa ochilor duhovniceşti vieţile şi lucrarea tuturor sfinţilor români, care au răsărit din neamul acesta sau a sfinţilor ale căror moaşte sunt spre închinare şi cinstire pe pământul ţării româneşti. Dacă duminica trecută i-am pomenit şi i-am cinstit pe toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi de la o margine până la cealaltă margine a pământului, în a doua duminică după Rusalii îi cinstim şi pomenim pe sfinţii care au trăit sau au preferat să vină pe aceste meleaguri, în acest spaţiu ales şi binecuvântat de Dumnezeu, carpato-danubiano-pontic“. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, construită în anii 1815-1816 în stil baroc provincial.

Vizită pastorală în Parohia Sânmihaiu Român

Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Sânmihaiu Român, Protopopiatul Timişoara I. La orele dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat de copii şi localnici îmbrăcaţi în straie populare şi de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. Ioan Bude, protopopul Timişoara I. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, în prezenţa a numeroşi locuitori ai Sânmihaiului şi ai satelor învecinate. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Ioan Bălăngean, consilier juridic în cadrul eparhiei, care a tâlcuit textul Sfintei Evanghelii de la Matei 4, 18-32, în care este relatată chemarea primilor Apostoli ai Mântuitorului la propovăduire. La momentul potrivit din Sfânta Liturghie, numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi copii, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie a transmis credincioşilor prezenţi şi preoţilor slujitori din Parohia Sânmihaiu Român binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Theophoros“ al Arhiepiscopiei Timişoarei.
 
Parohia Sânmihaiu Român cuprinde 503 familii, cu 1.400 de credincioşi, şi este păstorită cu vrednicie de preoţii Pompiliu Rediş şi Dan Dumitru Gârjoabă. (Pr. Vasile Pop, Darius Herea, Valentin Birău)