Ierarhul Hușilor alături de cei 120 de copii și tineri din tabăra rurală „Copilărie și credință”
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit, la finalul săptămânii trecute, cu copiii și tinerii participanți la tabăra rurală „Copilărie și credință” desfășurată în perioada 2-5 august 2022, în localitatea Fundu Văii, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui.
20 de copii și tineri din satele Orgoiești, Căpușneni și Fundu Văii s-au bucurat, timp de patru zile, de programul de tabără dedicat special pentru ei.
Au avut parte de ateliere tematice și de activități educative nonformale, susținute de voluntarii Asociației „JoyCamps Romania”, precum: comunicare, prim-ajutor, orientare și supraviețuire în natură, magic-hands, tir cu arcul, spiritualitate, drumeție, muzică, dans, vânătoare de comori, foc de tabără și multe alte programe-surpriză.
Pe lângă acestea, copiii au participat zilnic la rugăciunile de dimineață și de seară, iar tabăra s-a încheiat cu Sfânta Liturghie, la care toți copiii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Tabăra de la Fundu Văii este a 8-a din cele 12 tabere organizate de Episcopia Hușilor, în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”, în perioada 16 iunie - 3 septembrie 2022. Anul acesta se desfășoară a IV-a ediție a proiectului de tabere rurale pentru copii și tineri „Copilărie și credință”. Pe tot parcursul verii, Episcopia Hușilor este prezentă, prin cele 12 tabere organizate, în 23 de comunități rurale.
Până în prezent, aproximativ 1.000 de copii și tineri din diferite comunități rurale ale județului Vaslui au beneficiat de acest program.