Iertare și neuitare

De prea multe ori umblăm prin viață cărând în spinare trecutul nostru asemeni lui Atlas, unul dintre titanii Greciei antice, care, pedepsit de Zeus, a fost blestemat să poarte pe umeri bolta cerească. Trebuie să știm să ne detașăm de trecutul negativ, iar acesta poate fi diminuat ca influență, ba chiar șters, cerând iertare și iertând la rândul nostru.

Sigur, ce am săvârșit greșit ne-a marcat, însă important este să ne gândim la ce facem în prezent. Să nu uităm că prezentul este singurul care contează, singurul care merită.

A ierta este un lucru divin. O adeverea și părintele Arsenie Papacioc atunci când spunea într-un interviu: „Semănăm cu Dumnezeu atunci când începem să iertăm”. Amintirea lucrurilor trecute care ne fac să suferim nu este o afacere. Doar cei îngâmfați și răi se desfată suferind.

Într-una din zile, un soț enervat de cicălelile soției sale îi replică acesteia: „Dragă, de ce nu încetezi a mai vorbi despre greșelile mele trecute? Credeam că ai iertat și ai uitat”.

Este adevărat, i-a răspuns cu blândețe soția. Am iertat și am uitat, însă vreau să fiu sigură că tu nu ai uitat că eu te-am iertat și am uitat.