Ignoranţa, mai scumpă decât educaţia

Data: 11 Octombrie 2008

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, apreciază că sistemul educaţional din România se află într-o criză fără precedent, care afectează nu numai prezentul, ci şi viitorul societăţii. „Este necesar să înţelegem că actuala criză din educaţie este doar efectul, iar cauza ar trebui căutată în timp“, a afirmat Gondor. Acesta a precizat că „nu trebuie să ne întrebăm cât ne costă educaţia, ci cât ne costă ignoranţa, în prezent, dar mai ales în viitor“, conform Agerpres.