„Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac“

La aproape 70 de ani de la apariţia celebrului tratat de hristologie al părintelui Dumitru Stăniloae "Iisus Hristos sau Restaurarea omului" (Sibiu, 1943, 404 p.), Înalt Preasfinţitul Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, publică, în chiar anul alegerii sale ca membru de onoare al Academiei Române, 2010, un masiv tratat de hristologie, primul volum dintr-o anunţată trilogie hristologică: "Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac", la Editura "Mitropolia Olteniei".

Comparaţia cu cartea părintelui Stăniloae se susţine atât din punct de vedere tematic, cât şi din punctul de vedere al calităţii demersului teologic şi al volumului de muncă presupus de el. Atât "Iisus Hristos sau Restaurarea omului", cât şi "Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac" sunt două repere importante ale hristologiei ortodoxe şi, cu siguranţă, cele mai importante în peisajul teologic de limbă română. O atentă cunoaştere a surselor originale Cu toate apropierile dintre cele două tratate de hristologie, ele se deosebesc, totuşi, din mai multe puncte de vedere. "Iisus Hristos sau Restaurarea omului" marchează intrarea într­un dialog cu adevărat substanţial şi axat pe argumente teologice solide cu teologia apuseană (în special, protestantă), fapt lesne de observat din abundenţa citatelor, cele mai multe dintre ele în limba germană, care atestă o cunoaştere de la sursă a hristologiei (de fapt, a hristologiilor) protestante apusene. "Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac" excelează printr-o foarte bună cunoaştere şi utilizare a izvoarelor biblice şi patristice, de multe ori, consultate în original. Ca atare, cartea IPS Irineu Popa reprezintă un moment de cotitură în maniera de a face teologie dogmatică la noi, unde, de foarte multe ori, utilitatea didactică obturează recursul la surse. Faptul este, de altfel, observabil nu doar în literatura teologică românească de până la Stăniloae, care, cu câteva excepţii, este prin excelenţă una de factură didactică şi, prin urmare, suferindă de un anumit reducţionism şi de un uzaj accentuat al unor şabloane, ci şi la Stăniloae însuşi, căruia părintele profesor Ion Bria îi imputa cu multă pertinenţă un anumit dezechilibru între fascinaţia discursului sistematic, specifică lui Stăniloae, şi vizitarea surselor, în special biblice. Elemente şi noţiuni biblico-patristice Un atare neajuns este depăşit de Mitropolitul Olteniei în "Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac", unde aproape o treime din carte (pp. 10-151) este dedicată tratării diverselor discursuri şi motive hristologice din Sfânta Scriptură atât a Noului, cât şi a Vechiului Testament (pp. 37-56). IPS Irineu se apleacă în acest sens asupra discursului ioaneic din prologul celei de-a patra Evanghelii (pp. 70-74), asupra discursului paulin despre Hristos cel Răstignit şi Înviat (pp. 80-84) sau despre Hristos - "al doilea Adam" (pp. 84-98), dar şi asupra receptării patristice a relatării lucanice cu privire la Schimbarea la Faţă a Domnului (Lc. 9, 28-36) şi a rolului jucat de aceasta în hristologia ortodoxă. Nu în ultimul rând, autorul inventariază principalele denumiri biblice ale "Fiului lui Dumnezeu înomenit": apelativele "Fiul Omului", "Fiul lui David" şi "Fiul lui Dumnezeu", denumirile de "Mesia", "Kyrios" şi "Mielul lui Dumnezeu", precum şi expresia împărătească "Osana", folosită de mulţimi la intrarea Domnului în Ierusalim (pp. 120-151). Recursul la analiza teologică a discursurilor şi motivelor hristologice din Sfânta Scriptură nu transformă nici pe departe lucrarea IPS Irineu într-una de exegeză biblică. De altfel, în egală măsură, Înalt Preasfinţia Sa are în vedere şi perspectiva istorico-patristică, ceea ce, de asemenea, nu transformă volumul într-o lucrare de istorie bisericească, ci, dimpotrivă, îi dă o mai mare claritate sistematică. Prin aceasta, discursul teologic al IPS Irineu se învecinează într-o mare măsură cu stilul monumentalei prezentări a hristologiei patristice realizate de teologul iezuit german Alois Grillmeier (1910-1998), "Jesus Christus im Glauben der Kirche" (volumul I al primei ediţii germane: 1979; volumul 2/4, ultimul: 1990), al cărei prim volum a apărut într-o primă ediţie în limba engleză la Londra în 1965 ("Christ in Christian Tradition: from the Apostolic Age to Chalcedon, 451"). Unul dintre aspectele care apropie cele două tratări este tocmai spaţiul larg acordat, atât de Alois Grillmeier (partea I a volumului I: "Die Geburt der Christologie", "Naşterea hristologiei), cât şi de Mitropolitul Olteniei (partea I: "Teologie şi iconomie în întruparea Fiului lui Dumnezeu"), hristologiei biblice la care am făcut referire anterior. Medalioane dogmatice închinate Sfinţilor Părinţi În partea a treia ("Persoana Mântuitorului în gândirea Părinţilor şi dascălilor Bisericii", pp. 188-262), acest specific sistematic al tratării IPS Irineu îşi continuă cursul, fără a neglija totuşi ordinea istorică a elaborării discursurilor hristologice. Mitropolitul Olteniei realizează adevărate medalioane dedicate Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti, mici tratate dogmatico-patristice în care sunt prezentate, de o manieră dialectică, atât hristologia ortodoxă a Sfinţilor Părinţi (Sf. Atanasie cel Mare - pp. 200-206, Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Grigorie de Nyssa - pp. 210-215, Sf. Chiril al Alexandriei - pp. 235-243), cât şi hristologiile unor autori heterodocşi (Origen - pp. 190-196, Apolinarie - pp. 206-210, Nestorie în polemica lui cu Sf. Chiril - pp. 243-252) care, însă, prin provocările lor, au prilejuit elaborarea de către Sfinţii Părinţi a unor răspunsuri ortodoxe din ce în ce mai bine precizate din punct de vedere dogmatic. În părţile a IV-a ("Hotărârile Sinoadelor ecumenice de la Efes şi Calcedon privitoare la definirea dogmei hristologice", pp. 263-307) şi a V-a ("Hristologia împăratului Iustinian şi a Sinodului al V-lea ecumenic", pp. 308-336), perspectiva se schimbă. Tratarea IPS Părinte Mitropolit nu mai urmăreşte contribuţiile personale ale Sfinţilor Părinţi la elaborarea terminologiei şi a dogmei hristologice, ci pe acelea ale Sinoadelor ecumenice al III-lea (Efes, 431), al IV-lea (Calcedon, 451) şi al V-lea (Constantinopol, 553), de o atenţie deosebită bucurându­se în acest context două documente decisive în iconomia desfăşurării Sinoadelor al IV-lea şi al V-lea ecumenic: tomosul papei Leon al Romei adresat patriarhului Flavian (pp. 283-288) şi edictul împăratului Iustinian despre Adevărata Credinţă Ortodoxă (pp. 322-336). Contribuţii patristice la formularea dogmei hristologice Ultima parte a tratării IPS Dr. Irineu Popa (VI. "Învăţătura hristologică a Părinţilor după Sinodul V ecumenic") rezervă spaţii ample prezentării contribuţiilor la formularea dogmei hristologice ale Sf. Sofronie al Ierusalimului (pp. 337-360), Sf. Maxim Mărturisitorul (pp. 361-428) şi ale apărătorilor sfintelor icoane, Sf. Ioan Damaschinul şi Sf. Teodor Studitul (pp. 429-455). O atenţie specială în acest sens merită capitolul VI.2, miezul părţii a şasea, dedicat hristologiei Sf. Maxim Mărturisitorul, ce reprezintă mai mult de jumătate din această parte. La rândul său, subcapitolul VI.2.a "Sinteza celor cinci medieri realizate de Logosul înomenit" (pp. 378-412), însemnând, la rândul său, mai mult de jumătate din capitolul dedicat autorului tratatului "Ambigua" şi fiind partea de greutate a acestuia, prezintă pe larg cele cinci medieri realizate de Hristos şi sintetizate de Sf. Maxim: medierea între bărbat şi femeie (pp. 378-882), medierea între Paradis şi lumea locuită (pp. 382-393), medierea între cer şi pământ (pp. 393-400), medierea între cele inteligibile şi cele sensibile (pp. 401-409) şi medierea dintre natura necreată şi Dumnezeu însuşi (pp. 409-412). 1.859 de note bibliografice şi 353 de lucrări consultate Cartea publicată de Mitropolitul Olteniei se vădeşte astfel a fi nu doar o lucrare de înaltă ţinută academică, cele 1.859 de note bibliografice şi 353 de lucrări consultate fiind mai mult decât elocvente în acest sens, ci şi un tratat teologic care păstrează permanent în vedere finalitatea înomenirii Logosului care este mântuirea şi îndumnezeirea omului şi care se înscrie, în acest fel, în specificul mai larg al teologhisirii ortodoxe ce nu pune zăgaz între discursul teologic şi trăirea duhovnicească. "Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veac" rămâne astfel un punct de reper în teologia română, competenţa ştiinţifică de excepţie a IPS acad. dr. Irineu Popa neobturând profunda experienţă duhovnicească a celui ce arhipăstoreşte, prin harul lui Dumnezeu, de peste trei ani Biserica Ortodoxă din Oltenia.