„Imaginea Bucovinei“ la Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna a găzduit, în zilele de 7 şi 8 mai, Atelierul de fotografie din cadrul Proiectului "Imaginea Bucovinei". Acest proiect se adresează elevilor pasionaţi de arta fotografică şi este iniţiat, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la nivelul Protopopiatului Rădăuţi, de către Corala "Sf. Ierarh Leontie", în parteneriat cu Mănăstirea Putna, Galeriile de Artă Rădăuţi, Adyga Studio Rădăuţi, IBF Pavimente Marginea, Clubul Copiilor din Rădăuţi, precum şi de către mai multe şcoli din Rădăuţi. Pe parcursul acestor două zile, elevilor participanţi li s-au explicat noţiunile elementare legate de realizarea unei fotografii. Pe 8 mai, mai multe grupuri de elevi de la şcolile din Rădăuţi, însoţite de profesorii de Religie şi de preoţii care i-au pregătit pe copii, au oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie din biserica Mănăstirii Putna. (pr. Ilie Sfîrnaciuc)