Imagini conice
Merg, privesc, visez, parcurg conturul unui desen, memorez zâmbetul unui copil. Totul pare ca un puzzle ce așteaptă să fie descifrat. Intru prin ceea ce văd, retrăiesc. Dintr-odată, ceva mă trezește, se aude un ciripit, un susur ca un murmur de izvor. Revin la realitate. M-am obișnuit așa cu lumea mea închisă, dar în același timp deschisă. Omul este un adevărat miracol și mister: eternitate, deși efemeritate; zâmbet, deși suferință. Permanent vorbesc cu mine însămi: încerc să transform efemeritatea în eternitate, abisul în regăsirea sensului existenței. Microcosmosul, ființa umană, se proiectează în macrocosmos, lumea întreagă, dar și invers. Totul este ca o simfonie sau ca un desen ce așteaptă să prindă contur. Zgomotele se amplifică și se simplifică, dar, în final, capătă sens și culoare. Aș putea spune că sunetul este vibrația inimii, iar pictura, redarea acestei vibrații. Oare ce este cuvântul? Întreg trupul omenesc? Ființa umană este un curcubeu fără sfârșit, se proiectează în infinit. A picta înseamnă a modela micronul, a-l transforma în atom. Încerc să sper, să cred că voi reuși să refac chimia dintre mine și umanitate: eu − do, re, mi, fa, sol, la, si, do, roșu, galben, verde, albastru; ei − raze de lumină, zâmbete de copii, ochi de trandafir, adieri de parfum, viață zglobie, bucurie. Aș picta, aș desena aș crea o poezie ca un zumzet, frenezie de albine divine. A scrie reprezintă transpunerea vibrației în radiografie. A visa vine de la a internaliza (a te regăsi). Două tablouri cu Franța stau pe biroul meu, în mintea mea, în sufletul meu. Unul reprezintă un mic-dejun parizian, înconjurat de principale obiective turistice ale Parisului, în timp ce celălalt transpune o ploaie torențială lângă Turnul Eiffel. Primul tablou te proiectează în realitatea culinară pariziană, în timp ce celălalt transfigurează emoția și combină culorile. Este ceva fascinant. Dacă le-aș combina pe amândouă, aș crea un altfel de tablou, unul al realității emoției și vibrației culorii. Dacă am vorbit despre farmecul redării prin culoare a luminii, voi vorbi și despre noapte și lună. Luna plină ascunsă printre nori mă proiectează într-o altă lume: una a armoniei, liniștii și speranței. Am conturat flori de toate felurile și mărimile, dar cel mai mult îmi plac cele mici și delicate.
(Maria Cană, Fragment de roman)