Imigranţii ilegali din Franţa nu vor mai putea fi reţinuţi

Data: 13 Mai 2011

O circulară difuzată de Ministerul francez al Justiţiei prevede că un străin aflat ilegal în Franţa şi care refuză să părăsească teritoriul francez nu va mai putea fi închis, anunţă cotidianul "Le Figaro". Instrucţiunile au fost emise ca urmare a unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Sesizată de un tribunal italian, Curtea a considerat, la 28 aprilie, că "detenţia unui migrant ilegal care refuză să părăsească ţara este ilegală". Pentru a se conforma hotărârii din 28 aprilie, circulara cere procuraturii să nu reţină şi să nu urmărească un străin care refuză să părăsească teritoriul francez, decât în cazuri de "comportament violent faţă de reprezentanţii autorităţilor publice sau de fraude dovedite (documente false), care nu sunt legate de infracţiunea de şedere ilegală".