Impact major asupra lactatelor şi vinurilor
Tariful vamal suplimentar de 30% anunţat de preşedintele SUA, Donald Trump, i-a alarmat pe producătorii francezi de vin şi brânzeturi, care au transmis că „va fi dezastruos” pentru industria alimentară europeană. Şocul este cu atât mai mare pentru Franţa, deoarece SUA sunt o piaţă importantă pentru producătorii de lapte şi brânzeturi.
„Produse precum vinul, mai ales, sunt consumate de plăcere, iar dacă vei avea mai puţini bani de cheltuit, este posibil să renunţi să le achiziţionezi“, a declarat, potrivit Agerpres, Yannick Fialip, preşedintele asociaţiei care se ocupă cu promovarea exporturilor de produse alimentare franceze. (O.N.)