Împărtăşania ni se dă spre hrana sufletului
Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Aceasta, pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am zis? Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Atunci au înţeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor. Matei 16, 6-12
Aluatul la care a făcut referire Domnul Iisus Hristos era felul de a învăţa şi a se comporta al fariseilor şi al saducheilor. Ucenicii ştiau că din aluat se face pâinea. De fapt, se făceau nişte turte mai mari care se coceau pe vatra fierbinte. Dacă făina nu era de calitate şi dacă aluatul nu era frământat îndelung şi cu răbdare, nici pâinile nu ieşeau bune. Turtele acestea nu se tăiau felii, ci se rupeau, se frângeau. Pâinea astâmpăra foamea, pe când „aluatul fariseilor şi al saducheilor” nu era spre creştere şi pentru hrană, ci spre pierzare. Pâinea Hristos este cea care se oferă tuturor celor care doresc să se unească cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie, întrucât numai Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”. Deosebirea era una radicală între cele două elemente: cel care se împărtăşeşte din Pâinea Hristos va avea viaţă veşnică. Pâinea ni s-a dat spre hrana trupului, iar Împărtăşania ni se dă spre hrana sufletului.