Împărtășirea preoților din Protopopiatul Lugoj
Miercuri, 28 martie, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Lugoj I a avut loc împărtășirea preoților din protopopiat. În dimineața acestei zile, clericii s-au spovedit la duhovnicii lor, iar în continuare a fost săvârșită Liturghia Darurilor înainte sfințite, în cadrul căreia slujitorii, împreună cu pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Aceste evenimente desfășurate în perioada Postului Mare au rolul de a-i uni pe clericii din protopopiat în comuniune euharistică.