Impas politic în Cehia

Data: 02 Aprilie 2009

Guvernul ceh a căzut doborât de o moţiune a opoziţiei, iar prim-ministrul şi-a anunţat retragerea oficială. Şeful statului, Vaclav Klaus, a acceptat demisia înaintată şi speră într-o soluţionare crizei. Confruntările politice interne se amplifică, fostul premier Topolanek acuzându-l direct pe Klaus de înlăturarea sa. În prealabil însă, Klaus cere îndeplinirea unei serii de condiţii deloc uşoare. „În primul rând, trebuie găsită o soluţie rapidă. În al doilea rând, nu voi accepta un provizorat până la sfârşitul preşedinţiei UE sau până la alegerile anticipate. În al treilea rând, este nevoie de o majoritate clară. Dacă premierul Topolanek sau oricine altcineva poate să îmi prezinte cel puţin 101 semnături de parlamentari, atunci îl voi însărcina cu formarea guvernului“. Fără sprijinul comuniştilor, cu care nici un partid nu vrea să se alieze, nici un candidat nu va reuşi să îşi asigure o majoritate, singura soluţie fiind organizarea de noi alegeri. Cehia va preda preşedinţia UE la sfârşitul lunii iunie.