Implantul cohlear bilateral, decontat
Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări de sănătate prin programul naţional de tratament al surdităţii, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Implantul cohlear bilateral este decontat de casele de asigurări, în cadrul programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile, neexistând o prevedere care să limiteze numărul de implanturi cohleare care se pot deconta pentru un asigurat, a precizat CNAS într-un comunicat de presă. „În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de casa de asigurări. În situaţiile în care solicitările de implanturi cohleare depăşesc capacitatea de infrastructură şi resursă umană a medicilor specialişti de a efectua acest tip de intervenţie chirurgicală, aceştia vor decide lista de prioritizare a cazurilor. O astfel de listă se va realiza şi în situaţiile în care cererile de implantare depăşesc numărul de dispozitive existente la un moment dat la nivelul unităţii sanitare care derulează programul”, se arată în comunicat.
Sunt bani pentru 110 implanturi cohleare
Totodată, CNAS precizează că a transmis o circulară caselor de asigurări judeţene prin care le solicită informarea furnizorilor care derulează programul de tratament al surdităţii privind prevederile legislative conform cărora, în cadrul acestui program, pacientul poate beneficia doar de un implant cohlear sau de implant bilateral, după caz. „Casele de asigurări de sănătate decontează implanturile cohleare efectuate unui bolnav, ca urmare a deciziei medicului specialist care evaluează bolnavul şi stabileşte momentul efectuării intervenţiei sau intervenţiilor chirurgicale. Bugetul alocat acestui program anul trecut a fost în valoare de 10,6 milioane de lei şi a permis realizarea a 93 de implanturi cohleare la nivel naţional. La finalul anului trecut mai existau în stoc 3 proteze pentru implant cohlear”, mai afirmă CNAS. Creditele de angajament alocate în 2015 pentru implanturile cohleare sunt de 11,25 milioane de lei, contravaloarea a 110 implanturi cohleare. Costul mediu al unui implant cohlear este de 96.385 de lei.
În România există şapte unităţi medicale care derulează acest program: Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, Spitalul Clinic Colţea Bucureşti, Spitalul Clinic Municipal Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”. Din evidenţele existente, la 31 august 2015, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, existau în stoc trei dispozitive pentru implantul cohlear. Până la finalul anului 2015, din creditele de angajament alocate acestei unităţi mai pot fi achiziţionate aproximativ 11 dispozitive pentru implanturi cohleare, a precizat sursa citată.