Importuri de lapte mai mari cu 45%
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele cinci luni ale anului, o cantitate de 536.093 de tone de lapte de vacă, în creştere cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce importurile de lapte brut s-au majorat cu 45%, totalizând 62.993 de tone, arată Institutul Naţional de Statistică. Producţia de lactate a consemnat creșteri pe toate componentele, cele mai mari fiind înregistrate la unt (+18,1%) și brânzeturi (+9,8%) faţă de perioada 1 ianuarie - 31 mai 2023. În mai 2024, cantitatea de lapte de vacă colectată a crescut cu 2,3%, iar cea importată cu 51,6% faţă de mai 2023. (C. Z.)