Impozitarea tichetelor de masă va avea un „efect dramatic“

Data: 13 Mai 2010

Impozitarea tichetelor de masă, măsură anunţată de autorităţi, va avea un "impact dramatic" asupra economiei româneşti, determinând scăderea încasărilor la buget şi creşterea şomajului, estimează Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET). Sistemul actual al tichetelor de masă generează pentru stat încasări anuale de peste 360 milioane de euro, printre altele din TVA la produsele alimentare şi din impozit pe profitul companiilor implicate în sistem - producători din industria alimentară, companii de distribuţie din alimentaţia publică, emitenţi de tichete şi furnizori ai acestora, se arată într-un comunicat al asociaţiei. APET face referire la un sondaj realizat de compania de cercetare de piaţă GfK Romania în aprilie, care arată că în cazul impozitării tichetelor 53% dintre companii şi-au exprimat intenţia de a nu mai acorda salariaţilor tichete de masă, ceea ce ar determina o pierdere la încasările statului de aproape 50 milioane de euro anual. Totodată, peste două milioane de salariaţi, în exclusivitate din sectorul privat, vor suferi "o scădere dezastruoasă a puterii de cumpărare" lunare, cu aproape 30% din valoarea actuală a salariului minim pe economie, arată APET.