Împreună-slujire la Mănăstirea Durleşti din Republica Moldova
Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”-Durleşti din Republica Moldova și-a serbat duminică, 13 decembrie, ocrotitorul, zi în care a fost pomenit Sfântul Apostol Andrei conform stilului calendaristic iulian. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, în noua biserică a mănăstirii, în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi, informează episcopiatulcii.ro. După Sfânta Liturghie, corala mănăstirii şi un grup coral, ai căror membri erau îmbrăcaţi în straie populare, au susţinut un concert de colinde. La final, PS Episcop Visarion a oferit câte o icoană pe lemn şi un album cu bisericile din Eparhia Tulcii Înaltpreasfinţitului Mitropolit Petru şi părintelui stareţ Andrei, al Mănăstirii Durleşti.
O agapă creştină oferită de stăreţia mănăstirii, la care au participat slujitorii şi binefăcătorii acestui locaş de spiritualitate ortodoxă şi românească, a încununat frumos această zi de prăznuire a Bisericii din Basarabia străbună.