În această iarnă nu vor fi probleme cu căldura în București

Un articol de: Oana Nistor - 18 Noiembrie 2015

Consiliul General al Municipiului București a avizat pozitiv un împrumut de 248 milioane de lei pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece. În București există contracte de deszăpezire pentru toate cele șase sectoare, iar autovehiculele care împiedică deszăpezirea vor fi ridicate pentru a permite intervenția și apoi vor fi amplasate pe același loc fără ca șoferii să fie amendați.

Municipalitatea va contracta de la Ministerul Fi­nan­țelor un împrumut de maximum 248 de mili­oane de lei pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, după ce, luni, Consiliul General al Municipiului București a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens, informează Agerpres. Potrivit primarului interimar al Capitalei, Ștefănel Dan Marin, municipalitatea se apropie de 30% grad de îndatorare, însă nu vor fi probleme până în martie, „întrucât din ianuarie vor intra plățile făcute de populație pentru lunile octombrie și noiembrie și vor putea fi utilizați și parte din banii din bugetul pentru 2016”.
După aprobarea împrumutului, președintele CA al RADET, Gabriel Dumitrașcu, a precizat din nou că acesta este doar un prim pas, dar că speră că lucrurile se vor rezolva, iar sumele disponibile până la sfârșitul anului,
respectiv 248 de milioane din împrumut și 60 de milioane existenți în bugetul PMB, vor oferi suficient spațiu pentru ca ELCEN și Rom­gaz să asigure RADET funcți­o­narea fără probleme până în pri­mă­vară.
Dumitrașcu a precizat că, în medie, se petrec 20-30 de avarii pe zi, iar pierderea de apă de adaos la un debit de 18.000 de tone pe oră este de aproximativ 1.500 - 1.800 de tone pe oră, adică aproximativ 10%. Ca urmare, Dumitrașcu a subliniat că este important să existe bani pentru a gestiona avariile pentru că dacă pierderile ar depăși 10% centralele ar fi decuplate automat și nu s-ar mai putea asigura fur­ni­zarea energiei termice.
Primarul general interimar al Capitalei a mai susținut că, în această iarnă, autovehiculele care împiedică deszăpezirea vor fi ridicate pentru a permite intervenția și apoi vor fi amplasate la loc. „Doar pentru perioada iernii și în anumite condiții speciale, în situația în care un autovehicul împiedică accesul utilajelor de deszăpezire, autovehiculul va fi ridicat, se va face deszăpezirea, iar el va fi amplasat pe același loc. Altfel nu vom putea face nici un fel de ridicări ale autovehiculelor”, a precizat edilul. Potri­vit acestuia, nefiind bază juridică, conducătorii auto nu vor fi amendați.
În ceea ce privește sistemul managementului traficului, edilul a precizat că se lucrează la cele aproximativ 400 de bucle inductive. „Până la sfârșitul acestei luni, din ce îmi comunică mie Administrația Străzilor, care ia legătura cu UTI, până la sfârșitul acestei luni, mare parte a buclelor inductive vor fi gata”, a adăugat Ștefănel Dan Marin.
Într-un comunicat anterior pos­tat pe site-ul primăriei, se precizează că în municipiul București există contracte de deszăpezire pentru toate cele șase sectoare, „operatorii serviciului de salubrizare și primăriile sectoarelor 1,2,3,4,6 transmițând programele de deszăpezire și comba­tere polei aferente iernii 2015-2016 (iar pentru sectorul 5 contractul este asigurat de Primăria Municipiului Bucureşti), toate aceste programe fiind aprobate prin dispoziția primarului.“