„În biserică, omul trăieşte cele mai importante evenimente din viaţa lui“

Un articol de: Tudorel Rusu - 13 Iunie 2016

Credincioşii din Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, au găzduit în această duminică cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât slujba de târnosire, urmată de Sfânta Liturghie, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La final, au primit distincţii şi diplome de vrednicie atât preoţii coordonatori ai lucrărilor de construcţie, cât şi enoriaşii ctitori.

Duminica aceasta, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După ce biserica a fost sfinţită prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, iar sfânta masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin, a urmat slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea locaşului de cult.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat în cuvântul de învăţătură de ce este important ca fiecare comunitate să aibă biserică parohială: „Biserica este aşezată în mijlocul parohiei ca să amintească oamenilor că sunt chemaţi să-L cunoască pe Dumnezeu. Biserica este împodobită cu pictură, iar pictura este Scriptura în imagini, pentru că privind la icoanele cu chipul sfinţilor şi cu scene din vieţile lor, omul începe să se apropie de Dumnezeu, să-L cunoască pe Dumnezeu şi prin aceasta să primească făgăduinţa sau darul vieţii celei veşnice. Apoi în Dumnezeiasca Biserică se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, se rosteşte Sfânta Evanghelie, se rosteşte cuvântul de învăţătură, tot atâtea mijloace prin care omul este chemat să-L cunoască pe Dumnezeu. De aceea este important să avem în fiecare comunitate câte o biserică, care să fie modalitate de regăsire a omului cu sine însuşi, cu cei din jur şi cu Dumnezeu. În biserică omul trăieşte cele mai importante evenimente din viaţa lui“.

La finalul slujbei arhiereşti, a avut loc acordarea de distincţii din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru preoţi şi ctitori. Actualul paroh de la Chişcăreni, pr. Vasile Viorel Florea, cât şi preoţii Ovidiu Cojocariu, Mihai Bendiac şi Cristian Dumitraş au primit hirotesia întru iconom stavrofor.

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din localitatea Chişcăreni a fost construită între anii 2001-2015, preotul Ovidiu Cojocariu de la Parohia Petricani fiind cel care a turnat piatra de temelie. Ulterior, între anii 2003-2011, prin osârdia preotului Mihai Bendiac, paroh al comunităţii în acea perioadă, s-a ridicat sfântul locaş în forma actuală. Lucrările au fost continuate şi finalizate de părintele Viorel Vasile Florea, actualul paroh de la Chişcăreni.