În Biserica Ortodoxă se va săvârşi Canonul Sfântului Andrei Criteanul
În Biserica Ortodoxă este rânduit ca începând de astăzi, 14 februarie, şi până joi, 18 februarie, să se oficieze slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, unită cu Pavecerniţa. Canonul cel Mare ne descoperă păcatele şi nevoia de pocăinţă printr-o adâncă meditaţie asupra istoriei biblice, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării. „Se propune o îngenunchere în pocăinţă, o reculegere şi o aducere-aminte a păca-telor, prin care omenirea şi personajele biblice au supărat pe Dumnezeu. În acelaşi timp se aduce aminte şi de frumoasele întoarceri către Dumnezeu. Sufletul este invitat să săvârşească această călătorie duhovnicească şi să revadă cu ochii minţii aceste fapte ale personajelor biblice şi să înveţe de la ele să câştige pocăinţa împăcându-se cu Dumnezeu. Aceasta este marea bucurie pe care Sfântul Andrei Criteanul o face credincioşilor în prima săptămână a postului“, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Teofil Anăstăsoaie, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor.