„În biserică stând la rugăciune, ieşim cu pace”
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat ieri, 21 octombrie 2018, în mijlocul credincioşilor din satul Măzănăieşti, judeţul Suceava, pentru a marca prin Sfânta Liturghie împlinirea a 90 de ani de la sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. La finalul slujbei a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii satului căzuţi în război şi pentru preoţii slujitori trecuţi la Domnul.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost întâmpinat la Măzănăieşti de pr. paroh Sergiu-Lucian Abageru, alături de enoriaşi, oficialităţile locale şi soborul slujitor. După tradiţionala primire cu pâine şi sare, a debutat slujba Sfintei Liturghii în biserica parohială.
Cuvântul de învăţătură al ierarhului a pus accent pe necesitatea participării credincioşilor la biserică, la slujbele ce sunt oficiate duminica şi în celelalte zile de sărbătoare: „Trebuie să ne străduim să cercetăm casa lui Dumnezeu - Sfânta Biserică - cât mai des, cum aţi făcut şi dumneavoastră astăzi. Mai ales şcolarii trebuie să facă acest lucru, pentru că în biserică învăţăm mai bine cele ale credinţei şi aici se cimentează, se întăresc sentimentele şi simţămintele noastre şi gândurile noastre creştineşti. În biserică trăim în această comuniune în care simţim prezenţa tainică a lui Dumnezeu, prezenţa tainică a sfinţilor zugrăviţi pe pereţii locaşului de cult, în biserică este Cerul coborât pe pământ. În biserică stând la rugăciune, ieşim cu pace, cu pace sufletească, cu întărire sufletească”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Măzănăieşti este aşezată chiar în centrul satului. Din istoricul ei, subliniem faptul că la 1 noiembrie 1923 a fost sfinţită piatra de temelie: întreaga construcţie a fost finalizată şi târnosită în 1928. Ridicată din lemn pe o fundaţie de beton, biserica este concepută în stil moldovenesc.