În canoe de la un capăt la celălalt al Amazonului
Care este cel mai lung fluviu din lume: Nilul sau Amazonul? O expediție internaţională va încerca să răspundă la această întrebare, parcurgând în canoe cei peste 6.000 de kilometri ai fluviului sud-american, potrivit AFP. Membrii expediției „Fluviul Amazon: de la gheaţă la mare”, la bordul a trei ambarcațiuni cu pedale şi energie solară, intenționează să pornească în aprilie 2024 de la izvoarele din Anzii peruani și să ajungă, după șase luni, la vărsarea fluviului în Oceanul Atlantic, după ce vor fi traversat Columbia şi Brazilia. „Obiectivul principal constă în cartografierea fluviului şi documentarea biodiversității sale”, a declarat exploratorul brazilian Yuri Sanada, coordonatorul proiectului. Până în prezent, doar 12 persoane s-au aventurat în caiac de-a lungul Amazonului, însă nimeni nu a realizat acest lucru având obiective științifice, a subliniat Sanada.
„Amazonul este cel mai puternic fluviu din lume, având un debit mult mai mare decât cel cumulat al fluviilor Nil, Yangtze şi Mississippi. Însă există o dispută veche de decenii în legătură cu statutul de cel mai lung fluviu din lume, din cauza lipsei consensului privind locul din care începe şi cel în care se termină Amazonul.
Potrivit Enciclopediei Britannica, fluviul sud-american are aproximativ 6.400 de kilometri, de la izvorul său atribuit râului Apurimac din sudul statului Peru, în timp ce Nilul are 6.650 de kilometri. În 2014, exploratorul american James Contos a venit cu teoria potrivit căreia Amazonul ar putea să izvorască dintr-un alt fluviu, Mantaro, situat mai la nord.
Dacă noua expediție va confirma ipoteza, acest lucru ar putea să se traducă printr-o lungime mai mare a Amazonului”, a precizat el pentru AFP.