În ce condiţii se acordă permisele de mic trafic la frontieră
Începând cu data de 1 martie, Ambasada României la Chişinău primeşte cererile pentru acordarea permiselor de mic trafic la frontieră, publicând în acest sens condiţiile care trebuie îndeplinite de cetăţenii moldoveni. Pot solicita permisele de mic trafic doar cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc, de cel puţin un an de zile, în zona de graniţă pe o distanţă de 30 de kilometri, în baza unor motivaţii susţinute cu documente. Autorităţile moldovene speră că primele persoane vor putea călători în România în baza permiselor de mic trafic începând cu 31 martie.
Cererile pentru permisele de mic trafic, care le vor permite cetăţenilor moldoveni să călătorească în zona de frontieră a României fără vize, sunt primite încă de ieri la sediul Ambasadei României la Chişinău. Solicitanţii trebuie să se prezinte personal, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00, potrivit unei informări publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Cererea, care trebuie completată de solicitant, poate fi accesată direct de pe site-ul Ambasadei României la Chişinău sau procurată de la ghişeele secţiei consulare. După începerea activităţii la consulatele generale ale României la Bălţi şi Cahul, cererile de obţinere a permiselor vor fi procesate şi la reprezentanţele consulare respective, se mai arată în informare. Pot solicita permise de mic trafic numai cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în zona de graniţă, vecină cu România, pe o distanţă de 30 de kilometri, în baza unor motivaţii, susţinute cu documente procurate din zona de frontieră română. Permisele se vor emite gratuit până la aderarea României la spaţiul Schengen. Domiciliul în zona de frontieră, de cel puţin un an Potrivit precizărilor MAE, zona de frontieră cuprinde teritoriul celor două state, care nu depăşeşte 30 km de la frontiera de stat, şi se află de o parte şi de alta a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova. Unităţile administrativ teritoriale care sunt situate parţial în zona de 30 km şi parţial în zona cuprinsă între 30 şi 50 km de la frontiera comună vor fi considerate ca aparţinând zonei de frontieră. Solicitanţii trebuie să fie rezidenţi în zona amintită de cel puţin un an, în cazuri excepţionale şi temeinic justificate, respectiv căsătorii, naşteri sau adopţii, pentru membrii de familie poate fi considerată adecvată o perioadă de reşedinţă mai mică de un an. Cetăţenii nu trebuie să stea o perioadă mai mare de 3 luni de şedere neîntreruptă, calculată de la data trecerii frontierei. Permisul are o perioadă de valabilitate cuprinsă între 2 şi 5 ani. Maximum două luni va dura procedura de emitere a permisului Rezidenţilor în zona de frontieră le poate fi eliberat permisul de mic trafic de frontieră iniţial cu valabilitate de 2 ani, fără a putea depăşi perioada de valabilitate a paşaportului titularului. Cererile care nu au ataşate însă toate documentele solicitate nu pot fi preluate şi prelucrate, atenţionează autorităţile române. Potrivit MAE, decizia cu privire la soluţionarea solicitării va fi transmisă pe cale poştală, în cel mult 60 de zile, urmând ca destinatarul să achite taxele poştale. Toate documentele vor fi prezentate în limba română, actele redactate în alte limbi vor fi traduse în limba română la un traducător autorizat şi legalizate, ulterior, la un notar public. În cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani se recomandă obţinerea unui paşaport individual. Dacă minorul rămâne inclus în paşaportul unui părinte, permisul nu poate fi emis pe o perioadă care să depăşească data la care copilul a împlinit vârsta de 16 ani. În cazul în care solicitantul are interdicţie de intrare în unul dintre statele membre UE, respectiv prezintă o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa naţională, sănătatea publică a ţării noastre, cererea acestuia va fi respinsă. Autorităţile de frontieră vor verifica la intrarea şi ieşirea din România dacă posesorii de permise de mic trafic de frontieră mai îndeplinesc, la data controlului, condiţiile prevăzute în Acord. În punctul de trecere a frontierei, rezidenţii trebuie să prezinte, pe lângă permisul de mic trafic de frontieră, şi paşaportul valabil. În cazul copiilor există două condiţii suplimentare, acelea de a fi însoţiţi de cel puţin unul dintre părinţi sau de tutore, care va prezenta o declaraţie comună, în formă autentică, prin care consimt la eliberarea permisului de mic trafic. În cazul în care copilul este încredinţat de instanţa judecătorească unui singur părinte sau tutore, declaraţia autentică este semnată şi prezentată de către acesta. Motivele în baza cărora se eliberează permisul Pentru obţinerea permisului este necesar, între altele, un document care să ateste motivul întemeiat pentru trecerea frecventă a frontierei. În cazul menţinerii relaţiilor de familie prin vizitarea rudelor, se va prezenta o invitaţie autentificată, în original, la un notar public din România sau la Secţia consulară a Ambasadei, prin care persoana care invită se obligă să asigure cazarea, hrana, eventualele cheltuieli medicale sau/şi de repatriere. Pentru însoţirea rudelor pentru acordarea de asistenţă medicală este necesară prezentarea la dosar a unui atestat medical, în original, cu număr şi dată de înregistrare, din care să reiasă diagnosticul, respectiv recomandarea de tratament în România, precum şi modalitatea de finanţare a tratamentului la instituţia medicală recomandată. Dacă se doreşte participarea la programe în domeniul economic şi schimburi în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media sau în domeniul educaţiei sau promovarea unor interese economice şi desfăşurarea de activităţi de sprijin economic, se va prezenta o scrisoare cu antet, în original, cu semnătura şi ştampila conducerii instituţiei/asociaţiei/camerei de comerţ/autorităţii locale care organizează evenimentele din care să reiasă continuitatea activităţilor sau repetabilitatea acestora, precum şi perioada pe care acţiunile ar urma să se desfăşoare, respectiv caracterul de promovare şi de sprijin economic şi perioada pe care acţiunile ar urma să se desfăşoare. În cazul rezolvării problemelor de natură juridică, se solicită o scrisoare personală explicativă dac-tilografiată care să explice problema/cauza ce urmează a fi soluţionată, dar şi un document emis de instanţa judecătorească sau organul administrativ care să ateste durata/complexitatea cauzei, eventual, periodicitatea convocărilor solicitantului pentru finalizarea procedurii. Permisul de mic trafic la frontieră se poate obţine şi pentru vizitarea mormintelor rudelor, caz în care solicitantul trebuie să prezinte la dosar o scrisoare personală explicativă dactilografiată care să explice relaţia de rudenie, documentele (în original sau copie legalizată) care atestă relaţia de rudenie între solicitant şi persoana decedată, precum şi o scrisoare cu antet, în original, cu semnătura si ştampila conducerii autorităţii locale din care să reiasă faptul că mormântul este amplasat pe raza localităţii respective. Pentru alte motive întemeiate, se solicită o declaraţie pe propria răspundere în formă autentică, în original, în care să se explice detaliat motivul şi temeinicia lui. ▲ Documente necesare la depunerea cererii: - cerere tip, care se completează cu cerneală de culoare neagră, personal, de către solicitant, în faţa lucrătorului consular şi se semnează de solicitant în interiorul chenarului anume desemnat; formularele de cerere sunt gratuite şi pot fi procurate la Secţia consulară a Ambasadei sau direct de pe site. În cazul copiilor, cererea poate fi completată de către părinte sau tutore; - o fotografie color tip paşaport (3,5 x 4,5 cm), de dată recentă; - paşaport valabil; valabilitatea permisului nu poate depăşi valabilitatea paşaportului; - documente care atestă că solicitantul locuieşte legal în zona de frontieră, de cel puţin un an (buletin de identitate şi anexa din care rezultă că solicitantul locuieşte în zona de frontieră de cel puţin un an; permisul de şedere pentru cetăţenii străini; buletin de identitate pentru apatrizi); atunci când din conţinutul documentelor nu reiese perioada în care persoana a locuit legal în zona de frontieră, acestea vor fi însoţite de un certificat clarificator eliberat pe hârtie cu antet, semnat şi ştampilat de autoritatea care a emis documentul respectiv; - documente care dovedesc că există motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei comune, în temeiul regimului privind micul trafic de frontieră.