În Grecia s-a atins un nivel-record al şomajului
În ultimul trimestru al anului trecut, rata şomajului în Grecia a ajuns la nivelul-record de 27,5%, în ciuda faptului că recesiunea s-a atenuat, a fost anunţul făcut de Oficiul Central de Statistică din Grecia (ELSTAT), transmite Agerpres. Astfel, rata medie a şomajului pe anul 2013 a fost de 27,3%, în creştere faţă de 24,2% cât a fost înregistrat în 2012. Diminuarea numărului de şomeri în Grecia s-ar putea înregistra abia în a doua jumătate a acestui an, însă situaţia este cu atât mai dramatică cu cât şomajul înregistrat în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani este de 57%. Din cauza efectelor crizei, Grecia s-a confruntat cu prima deflaţie după 40 de ani. Preţurile de consum au scăzut în Grecia pentru a zecea lună consecutiv, însă rata deflaţiei s-a atenuat în decembrie, faţă de nivelul-record înregistrat în noiembrie, a anunţat recent Oficiul Central de Statistică. Şomajul-record, reducerea salariilor şi declinul economiei au dus la scăderea continuă a preţurilor, făcând economia mai competitivă, dar ameninţând eforturile Greciei de a-şi ţine sub control datoria, consideră analiştii. Scăderea preţurilor este văzută de creditorii internaţionali ai Greciei ca un mijloc de a face companiile elene mai competitive peste hotare şi de a proteja consumatorii, ale căror venituri s-au redus drastic. (Oana Nistor)