În ie la Liturghie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, 20 iunie 2021, numeroşi credincioşi ai Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală au participat la slujba Sfintei Liturghii îmbrăcaţi în frumosul port naţional românesc. A devenit deja o tradiţie ca în duminica dinaintea sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, când se celebrează Ziua Internaţională a Iei, la Sfânta Liturghie din Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, membrii comunităţii să poarte costumul naţional. La finalul slujbei, părintele paroh Nicolae Giolu a adresat un cuvânt de felicitare Comitetului de femei al parohiei, care a iniţiat proiectul, precum şi celor care au răspuns la chemarea de a transmite prin acest port un mesaj de păstrare a identităţii şi tradiţiilor româneşti.