„În inima celor blânzi odihneşte Domnul“
Sfântul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai populari asceţi ai Bisericii noastre, considerat începătorul vieţii călugăreşti, a fost sărbătorit ieri la biserica ce-i poartă numele din cartierul ieşean Nicolina, printr-o Sfântă Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Urmând tradiţiei ultimilor ani, dacă la slujbele de seară, cele ale Vecerniei şi Litiei, din ajunul sărbătorii hramului, la parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ au participat mai mulţi preoţi de mir, în ziua prăznuirii Sfântului, soborul ce a slujit alături de înaltul ierarh a fost format cu precădere din părinţi de la mănăstirile din Iaşi.
Zi de mare sărbătoare în parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din Iaşi, unde ieri, 17 ianuarie 2014, slujba Sfintei Liturghii a hramului a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a câteva sute de credincioşi. Întrucât Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este supranumit „Părintele monahilor“, fiind considerat de tradiţia monastică, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare, drept întemeietor al vieţii de obşte, soborul slujitor ce l-a înconjurat pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost format cu precădere din părinţi de la mănăstirile din Iaşi. Astfel, alături de părintele paroh Ionel Roată şi de pr. Vilie Doroşincă, protopopul Protoieriei Iaşi 2, la sărbătoarea bisericii ieşene au fost prezenţi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Amfian Ragoşcă, stareţul Mănăstirii Stavnic, protos. Chesarie Codreanu, stareţul Mănăstirii Dobrovăţ, protos. Iustin Neagu, preot de caritate la Spitalul Socola, precum şi părinţii duhovnici de la mănăstirile Galata, Frumoasa şi Copou. Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Mănăstirea Frumoasa, ce au fost însoţite de maica stareţă Sofia Bordeianu, iar slujba Sfintei Liturghii a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare.
„În inima celor blânzi odihneşte Domnul, iar sufletul răzvrătiţilor este scaun diavolului“
După citirea pericopei evanghelice, a fost rostit cuvântul de învăţătură, în care IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre ascultare, virtute prin care omul Îl poate odihni în sufletul său pe Însuşi Dumnezeu: „Un cuvânt al Sfântului Antonie cel Mare, aşezat şi în icoana lui din această biserică, spune în felul următor: «În inima celor blânzi odihneşte Domnul, iar sufletul răzvrătiţilor este scaun diavolului». La fel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune: «Fraţilor, ascultaţi de mai marii voştri, căci ei priveghează pentru sufletele voastre». Ascultarea faţă de cel care este rânduit să fie, de exemplu, coordonatorul unei obşti parohiale, mănăstireşti sau eparhiale, sau cap în viaţa de familie, sau duhovnic, sau mai marele stăpânitor al zilei care are şi frică de Dumnezeu, această ascultare îl odihneşte pe om, făcând ca Însuşi Dumnezeu să se sălăşluiască în sufletul lui. Iar cel care are întotdeauna ceva de spus împotriva mai-marelui său, sau împotriva soţului/soţiei, sau împotriva stareţului şi stareţei, în cazul vieţii monahale, îşi va obosi şi nelinişti inima, care va fi acaparată în cele din urmă de puterile întunericului“. Spre finalul cuvântului, după ce a vorbit despre viaţa marelui părinte prăznuit, IPS Teofan a subliniat câteva dintre învăţăturile acestuia, pe care le enumerăm în rândurile ce urmează: „Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău“./ „Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu“./ „De la aproapele vine şi viaţa, şi moartea. Căci, dacă aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobândim, şi dacă greşim aproapelui, lui Hristos greşim“.
Slujba arhierească s-a încheiat cu alocuţiunea părintelui protopop Vilie Doroşincă şi a părintelui paroh Ionel Roată. „Rânduiala la această biserică parohială este asemenea cu cea din mănăstiri, oficiindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie. Este un loc cu o duhovnicie deosebită, dovadă fiind faptul că se spovedesc şi se împărtăşesc foarte mulţi credincioşi la fiecare Liturghie, iar pe lângă acest lucru, jertfa materială a credincioşilor de aici se reflectă atât în frumuseţea acestei biserici şi a lăcaşului de cult aflat în construcţie, cât şi în ctitorirea unei biserici dintr-o parohie foarte mică, Medeleni, compusă din 35 de familii“, a subliniat, în cuvântul rostit, părintele protopop Vilie Doroşincă.
Construcţia Bisericii „Sf. Cuv. Antonie cel Mare“ din cartierul ieşean Nicolina a început în anul 2003, cu sprijinul enoriaşilor parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Frumoasa, care s-a desfiinţat la 1 februarie 2002, pentru a se reînfiinţa Mănăstirea Frumoasa. Piatra de temelie a paraclisului-biserică „Sfântul Antonie cel Mare“ a fost pusă la 26 august 2003, iar la 28 septembrie, acelaşi an, a fost săvârşită prima Liturghie. În prezent, la parohia ieşeană se lucrează la ridicarea unei biserici mai mari.