În memoria arhimandritului Teofil Părăian
Marţi, 28 aprilie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara a debutat a treia ediţie a Seriei de conferinţe publice „Părintele Teofil“, derulate în perioada 28-30 aprilie sub genericul „Vremea bucuriei“. Tema acestei ediţii, intitulată „Tâlcuri noi la texte vechi“, propune o suită de reflecţii asupra mesajului hristic din Noul Testament, tâlcuit pentru sufletul şi înţelegerea unui creştin modern prin medierea tradiţiei patristice.
Devenită deja tradiţie în oraşul de pe Bega, manifestarea pusă sub genericul „Vremea bucuriei“ aduce aminte timişorenilor de frumoasele întâlniri de suflet cu duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care obişnuia să conferenţieze în această perioadă a anului la Timişoara. Prima conferinţă din cadrul manifestării a fost susţinută, marţi, 28 aprilie, de către Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, şi s-a intitulat „Casa cu temelie de piatră. Confluenţe între contemplaţie şi acţiune“. „Părintele a fost pentru mine ca un tată, este tatăl meu spiritual, părintele care m-a format ca şi călugăr, prin îndrumările lui şi mai ales prin modul său de viaţă, prin modul lui de raportare la Dumnezeu, o raportare deschisă, o raportare cu credinţă, cu nădejde, cu foarte multă bucurie la un Dumnezeu pe care Îl considera Tată şi prieten iubitor şi care, după cum spunea dânsul, «ne zâmbeşte şi ne cheamă să îi zâmbim şi noi»“, a precizat Preasfinţitul Părinte Sofian.
Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, la eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Auditoriul conferinţei a fost format din foarte mulţi tineri şi credincioşi timişoreni, alături de care au fost prezenţi clerici şi monahi din cuprinsul eparhiei. Al doilea invitat al publicului timişorean a fost pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, care a vorbit miercuri, 29 aprilie, despre „Lucrarea talanţilor. Pecetea eternităţii faptelor noastre“. Evenimentele dedicate părintelui Teofil se vor încheia joi, 30 aprilie, când Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan va susţine conferinţa „Epoca creştinismului primar reflectată în scrierile Noului Testament. Distanţa dintre lumea de azi şi lumea primilor creştini recuperată prin parcursul întoarcerii şi regăsirii noastre“.
Manifestarea este organizată de Mitropolia Banatului împreună cu ASCOR Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara. Moderatorul întâlnirilor este conf. univ. dr. Claudiu T. Arieşan, de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.