In memoriam Amza Pelea
Locuitorii din Băileşti au comemorat ieri cei 28 de ani de la plecarea la cele veşnice a îndrăgitului actor Amza Pelea. Manifestările organizate de edilii localităţii natale a marelui actor au debutat cu dezvelirea unei troiţe în Parcul Tineretului, după care a urmat o procesiune până la Casa memorială Amza Pelea, acolo unde a fost aprinsă o candelă. Aprinderea candelei în memoria lui Amza s-a făcut concomitent cu aprinderea luminilor festive din oraş care vestesc apropierea sărbătorii Naşterii Mântuitorului.