În miez de toamnă, sfinţii poposesc la Iaşi
Căderea regimului comunist a însemnat pentru România întreagă, o ţară care nu-şi abandonase nici un moment tradiţia şi rădăcinile ortodoxe, readucerea lucrurilor pe un făgaş normal în viaţa laică, dar şi în cea religioasă. A fost şi momentul în care hramul Cuvioasei Parascheva şi-a recăpătat amploarea de altădată, revărsând asupra întregii Moldove aerul binecuvântat al unei mari sărbători a credinţei şi-a rugăciunii.
Aşa cum arată înscrisurile istorice, hramul Sfintei Parascheva aduna mulţimi de oameni încă din secolul XVII. Documentele vremii arată că mii de credincioşi veneau în fiecare an la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" pentru a se închina moaştelor Cuvioasei şi pentru slujbele impresionante ce se săvârşeau. Din anul 1889, după ce moaştele Sfintei Parascheva au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, tradiţia sărbătorii s-a mutat aici, continuând în fiecare an.
În anii grei ai comunismului, oamenii au continuat să vină să se închine la moaştele Ocrotitoarei Moldovei, însă sărbătoarea şi-a pierdut din strălucire şi din anvergură. Tradiţia a fost reînviată după 1990, când în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au poposit, alături de Cuvioasa Parascheva, relicve sfinte, dar şi moaştele unor mari sfinţi ai Ortodoxiei.
Istoria hramului Sfintei Parascheva a cunoscut, deci, un nou început odată cu anul 1996, când la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, moaştele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse la Iaşi din Patras, de o delegaţie condusă de Mitropolitul Nicodimos. Apoi, din anul 2000, fără întrerupere, relicve sfinte sau părticele din moaştele unor sfinţi vin la chemarea Cuvioasei Parascheva pentru a binecuvânta Moldova şi pelerinii aflaţi în zi de hram în inima ei.
13 întâlniri sfinte la racla Cuvioasei
Tradiţia aducerii unor relicve sfinte la Iaşi, la fiecare 14 octombrie, a fost instituită, aşa cum pomeneam mai înainte, în 1996, când au fost aduse din Patras, Grecia, moaştele Sfântului Andrei, Apostolul Românilor. În 2000, pelerinii sosiţi în zi de hram au putut cinsti, alături de moaştele Sfintei Parascheva, şi pe cele ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aduse din Livadia (Grecia). În 2001 a poposit la Iaşi, de la Voios, Grecia, Brâul Maicii Domnului. Sărbătoarea Cuvioasei din 2002 a fost binecuvântată de moaştele Sfântului Ioan Casian, din Marsilia (Franţa), iar cea din 2003 de moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la Tesalonic.
În 2004, Moldova întreagă s-a bucurat să se poată închina unui fragment din Sfânta Cruce, adus la Iaşi de la Mănăstirea "Panaghia Soumela" din Mitropolia de Veria - Grecia. Tot de la Veria, de la Catedrala "Sf. Ap. Petru şi Pavel", au fost aduse, un an mai târziu, moaştele Sfântului Pavel, Apostolul Neamurilor sau al Naţiunilor, prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Mitropolit Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania.
În 2006, Sfânta Parascheva s-a întâlnit cu Sfântul Nectarie Taumaturgul de la Eghina, iar în 2007 ne-am bucurat cu toţii să putem cinsti moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Mănăstirea "Sfântul Varlaam", din Complexul monahal Meteora - Grecia.
În 2008, odată cu împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, pelerinii sosiţi la Iaşi de hramul Cuvioasei au putut cinsti moaştele acestuia, aduse de la Catedrala mitropolitană din Craiova.
În 2009, Sfânta Parascheva a stat din nou alături de părticica din moaştele Sfântului Vasile cel Mare, de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, lângă care a fost aşezată, spre venerarea credincioşilor, timp de 239 de ani, în Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", până la mutarea moaştelor Cuvioasei în Catedrala mitropolitană.
Anul trecut, pelerinii sosiţi la Iaşi au cinstit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, aduse de o delegaţie condusă de arhimandritul Partenie, stareţul Mănăstirii "Sf. Pavel" de la Muntele Athos.
Hramul din acest an ni l-a adus spre cinstire pe Sfântul Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia. Moaştele sfinte au sosit la Iaşi miercuri, 12 octombrie, prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios.