În municipiul Giurgiu va fi înfiinţată o nouă parohie
O nouă parohie închinată Sfântului Arhidiacon Ştefan va fi înfiinţată în municipiul Giurgiu. Hotărârea a fost luată luni, 14 februarie, în cadrul şedinţei de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.
Membrii Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Giurgiului, întruniţi luni, la sediul Centrului Eparhial, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preasfinţitului Ambrozie, au dezbătut o serie de probleme curente ale sectoarelor Centrului Eparhial, precum şi mai multe teme referitoare la activitatea pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-patrimonială din cuprinsul episcopiei. Cu acest prilej, s-a aprobat înfiinţarea Parohiei "Sfântul Arhidiacon Ştefan" în municipiul Giurgiu şi a fost supus dezbaterii stadiul elaborării de către parohii a bugetului pe anul în curs. În cadrul şedinţei, părintele Stuparu Emanuel Ioan, vicar administrativ, a prezentat membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial unele aspecte privind finanţarea lăcaşurilor de cult, contribuţiile de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului clerical, probleme care au fost dezbătute în cadrul şedinţei organizate de Secretariatul de Stat pentru Culte în data de 10 februarie. Părintele consilier Edmond Nicolae Popa, coordonatorul Sectorului Social-filantropic, a prezentat Permanenţei Consiliului Eparhial proiectul FORTE - "Formare trainică pentru parteneriat social", iniţiat de Federaţia "Filantropia", împreună cu Patriarhia Română şi mai multe instituţii de profil din străinătate, pentru sprijinirea dezvoltării organizaţionale a eparhiilor. Tot în cadrul şedinţei, preotul Mâţ Sabin, absolvent al cursurilor de doctorat ale Facultăţii de Teologie din Tesalonic, a fost numit în postul vacant de protopop al Protoieriei Giurgiu. Totodată, s-au luat măsurile necesare aplicării legislaţiei civile şi bisericeşti în vigoare cu privire la pensionarea personalului clerical care întruneşte vârsta legală.