În palma lui Dumnezeu
Era doar un copil când a băgat de seamă că are niște linii desenate în palmă. Mai apoi că liniile acestea îl urmau peste tot. După câțiva ani, a înțeles că, de fapt, el era cel care le urma pe ele. Fără să se gândească însă prea mult la asta. Așa îl purtau pașii.
Doar că, într-o zi, linia norocului s-a întrerupt. Începuse războiul. Simion Gârlea, care era un bărbat în toată firea acum, a trebuit să plece pe front.
Linia vieții mergea înainte. El s-a ținut după ea în toate cele 1500 de zile petrecute pe front. Cum linia norocului era tot întreruptă, când s-a terminat războiul, Simion Gârlea n-a mai avut unde să se întoarcă acasă. Răspopeni, satul său natal din Basarabia, se mutase într-o altă țară. Mai exact, îl mutase țara aia în ea, împreună cu toată Basarabia.
Știindu-se prin naștere și inimă român, Simion Gârlea s-a lăsat purtat de linia vieții și de linia dragostei spre România, spre câtă Românie mai rămăsese acasă.
Cum era cântăreț de biserică, a pornit pe linia norocului, ce i se întorsese iarăși în palmă, către o parohie din Teleorman, loc în care nu mai fusese niciodată. Așa a ajuns la Vitănești, unde, urmând toate cele trei linii din palmă, dar îndeosebi pe cea a dragostei, s-a pomenit mergând alături de Mărioara pe linia vieții, până când linia norocului s-a întrerupt din nou, iar linia dragostei i s-a prelungit din palmă înspre cimitirul din sat, unde o dusese pe Mărioara.
Au venit după aceea un alt veac și un alt mileniu și o singurătate lungă din care Simion Gârlea nu știa cum să iasă. L-a scos din ea aceeași linie a dragostei, ce i se întorsese iarăși în palmă, învățându-l cum să scrie poezii de dragoste. Pentru soața sa răposată și pentru Răspopeniul natal, pe care nu l-a mai văzut din 1945 niciodată.
Cum era vorba de un bărbat trecut de 90 de ani, lui Simion Gârlea îi era rușine să-i mai spună altcuiva despre ele. Până la urmă și-a luat inima-n dinți și mi-a spus mie. Ba chiar mi le-a citit cu voce tare. Ultima oară, chiar în prima zi a acestei toamne, când a împlinit vârsta de 102 doi ani. Și omul, și liniile din palma sa.
În timp ce-l ascultam, m-am uitat îndelung la liniile din palma mea. La cea a norocului, mai cu seamă. Fiindcă despre noroc este vorba atunci când linia vieții tale se întâlnește cu linia vieții unui om pe care Dumnezeu îl ține în palma Sa, îndemnându-l să nu se îndepărteze nici o clipă de linia dragostei. Pentru că linia aceasta e singura ce te duce, încă din timpul vieții, spre cer. Adică în locul unde simt c-am ajuns ori de câte ori mă întâlnesc cu Simion Gârlea.