În post ne regăsim energiile spirituale
Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Matei 17, 14-21
În multe situaţii am fost întrebaţi care este rostul postului? La această întrebare răspundem folosindu-ne de cuvintele Domnului: „Demonii nu ies decât cu post şi cu rugăciune”. Înmulţind rugăciunea, aflăm rostul postului; postind, aflăm răspuns la rugăciunile noastre. În post ne regăsim energiile spirituale de care avem nevoie pentru a lupta cu păcatele. Aceste energii noi le primim în dar din partea lui Dumnezeu, însă trebuie să ne facem vrednici de ele. Pe lângă post şi rugăciune, este necesar să adăugăm şi faptele bune. Postul şi rugăciunea ne determină să ne spovedim sincer, să ne împăcăm cu semenii noştri, să fim mai atenţi la cele pe care le afirmăm. Să ne întrebăm: oare cum mă va găsi Învierea Domnului Hristos în acest an?