În temniţă, sub ocrotirea Sfinţilor Petru şi Pavel
Biserica noastră îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, din anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi de aşezăminte filantropice, de ocrotire socială şi ai penitenciarelor.
În 1993 şi 1997, s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost declaraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare". În majoritatea unităţilor penitenciare din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox care se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală deţinuţilor care solicită acest lucru. Despre motivele pentru care cei doi Apostoli au fost aleşi ca ocrotitori ai sistemul penitenciar românesc ne-a vorbit Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii: "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost aleşi patronii şi ocrotitorii celor aflaţi în detenţie şi ai penitenciarilor din România pentru faptul că ambii, atât Sfântul Apostol Petru, cât şi Sfântul Apostol Pavel, au trecut prin lanţuri şi închisori pentru Hristos şi Evanghelia Sa. Sfântul Apostol Petru a fost închis din ordinul lui Irod şi eliberat în chip minunat de către îngerul Domnului, în vreme ce Biserica din Ierusalim făcea rugăciuni stăruitoare pentru el, aşa cum citim în Faptele Apostolilor. Cunoaştem că Biserica are şi o zi de prăznuire a acestui eveniment, la 16 ianuarie, şi anume Sărbătoarea închinării lanţului Sfântului Apostol Petru. Celălalt Apostol, Sfântul Pavel, a fost şi el închis şi acolo a propovăduit cuvântul Evangheliei celor ce se aflau împreună cu el, aşa încât mulţi s-au convertit la credinţa creştină. El însuşi se numeşte pe sine "rob al lui Iisus Hristos şi întemniţat pentru Domnul". La Roma se păstrează până astăzi, la închisoarea Mamertina, celula în care a fost închis Sfântul Apostol Pavel. Pentru acest motiv, ei au fost aleşi ca ocrotitori ai deţinuţilor, aflaţi pentru o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, în închisoare. De aceea, în ziua de 29 iunie, în toate penitenciarele din România au loc manifestări religioase, duhovniceşti şi culturale, toate închinate pomenirii celor doi corifei ai Apostolilor". Deţinuţii de la Penitenciarul de maximă siguranţă din Tulcea se bucură de o deosebită grijă din partea episcopului şi a preoţilor, care slujesc împreună în preajma marilor sărbători în capela penitenciarului, aflată sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. "În Episcopia Tulcii, există de patru ani un protocol de colaborare între episcopie şi penitenciar, care este reînnoit an de an. În baza acestui protocol, preoţii din municipiul Tulcea oferă asistenţă religioasă deţinuţilor. Astfel, în fiecare zi de marţi, un grup de cinci preoţi merg în penitenciar şi vizitează la celule pe deţinuţi. Există în incinta penitenciarului şi o frumoasă capelă închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care a fost sfinţită în anul 2008 şi unde zilnic au loc slujbe religioase la care participă o parte din deţinuţi, sub conducerea preotului capelan Nicu Partebună. Această capelă a fost împodobită cu o frumoasă pictură, şi ceea ce este interesant este faptul că toate scenele importante din viaţa Sfinţilor Petru şi Pavel, mai ales cele care au legătură cu trecerea lor prin temniţă, sunt zugrăvite în această capelă. În fiecare an săvârşim acolo de mai multe ori Sfânta Liturghie arhierească, mai ales în preajma marilor sărbători. Şi avem şi întâlniri cu deţinuţii care primesc de multe ori daruri din partea Centrului eparhial. Îi vizităm pe deţinuţi şi cu alte prilejuri, oficiind slujba Vecerniei, Sfeştania sau slujba Sfântului Maslu. Ne bucurăm de deschiderea pe care şi conducerea penitenciarului, dar şi deţinuţii de acolo o au faţă de cuvântul Evangheliei Mântuitorului, cât şi de interesul pe care îl manifestă mulţi dintre ei în legătură cu problemele vieţii duhovniceşti. Credincioşii de la parohiile din oraş sau din jurul municipiului Tulcea, cu prilejul marilor sărbători, împreună cu păstorii lor duhovniceşti, îi vizitează pe cei aflaţi în penitenciar, aducându-le un licăr de mângâiere şi de speranţă. Iată cum şi Biserica se roagă şi stă alături de cei care sunt în detenţie şi îi îndeamnă pe aceştia la pocăinţă sinceră pentru ca, atunci când vor fi eliberaţi, să înceapă o viaţă nouă deoarece şi Biserica, şi societatea au nevoie de oameni noi, de oameni devotaţi, şi, în acelaşi timp, şi familiile lor. Ştim cu toţii că Mântuitorul Hristos S-a identificat şi cu cei aflaţi în temniţă. De aceea noi, ca şi creştini, nu putem să-i uităm pe fraţii noştri care sunt acolo; să ne rugăm pentru ei, să-i ajutăm după posibilităţile noastre, pentru ca să simtă şi ei că într-adevăr fac parte din Trupul tainic al Domnului care este Sfânta noastră Biserică", ne-a mai spus Preasfinţitul Episcop Visarion. "Cu Hristos în temniţă" la Penitenciarul din Giurgiu Un alt lăcaş de rugăciune care îşi serbează astăzi ocrotitorii este Capela "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Penitenciarul de maximă siguranţă din Giurgiu. În baza unui protocol de colaborare, Episcopia Giurgiului desfăşoară programul "Cu Hristos în temniţă". Părintele Edmond Nicolae Popa, consilier social al Episcopiei Giurgiului, ne-a declarat: "În cadrul acestui proiect, organizăm de-a lungul anului mai multe întâlniri duhovniceşti cu persoanele private de libertate şi, pe lângă faptul că îi ajutăm cu publicaţii, calendare şi cărţi de rugăciune, îi ajutăm şi cu îmbrăcăminte sau alte lucruri, în funcţie de necesităţile fiecăruia". Pastoraţia desfăşurată în penitenciarul din Giurgiu în ultimii ani a dat roade neaşteptate. Câţiva deţinuţi şi-au descoperit pasiunea pentru arta bisericească, pictând icoane şi sculptând iconostase, uşi bisericeşti, troiţe, sfeşnice, catapetesme, strane, bănci şi alte obiecte de mobilier bisericesc. Lucrările lor sunt expuse în cadrul expoziţiilor intitulate generic "Lumina din sufletul nostru", care sunt organizate periodic la sediul administrativ al Episcopiei Giurgiului. Alte capele care poartă hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" se află la penitenciarele din Timişoara, Arad şi Galaţi, unde există o colaborare foarte bună cu centrele eparhiale. La Penitenciarul din Oradea, în fiecare an, în ajunul praznicului, se desfăşoară concursul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii penitenciarelor", organizat de către Serviciul de educaţie şi capelă din cadrul Penitenciarului Oradea, în colaborare cu Episcopia Oradiei. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au cunoscut suferinţa detenţiei şi se roagă pentru cei privaţi periodic sau definitiv de libertate, dar ei sunt pentru aceştia şi modele de pocăinţă. Ambii Apostoli I-au greşit lui Hristos - unul lepădându-se de El, altul prigonindu-L -, dar prin mila lui Dumnezeu au găsit puterea de a se îndrepta şi de a deveni Apostoli iubiţi. Detenţia şi pocăinţa lor îi ajută pe cei lipsiţi de libertate să înţeleagă mai bine sensul penitenţei ca pocăinţă.