„În vremuri de crize materiale, Dumnezeu ne dă bogăţii spirituale“

Data: 13 Aprilie 2009

Cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, biserica nou-construită din cartierul craiovean Valea Roşie şi-a sărbătorit hramul. La această sărbătoare a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, la ceremonialul liturgic au mai participat şi câteva sute de credincioşi, veniţi atât din parohie, cât şi din celelalte cartiere ale oraşului.

În cuvântul său, IPS Irineu a vorbit despre minunea învierii lui Lazăr, primul hram al acestei zile, el fiind „primul care participă alături de Mântuitorul Hristos la masa aceasta care devine pascală, masa învierii sale“. În continuare, Mitropolitul Olteniei a arătat importanţa Sfântului Ierarh Calinic pentru Biserica dreptmăritoare din Oltenia, el fiind în permanenţă un mijlocitor al credincioşilor înaintea lui Dumnezeu. Descoperirea moaştelor cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici În finalul cuvântului său, IPS Irineu le-a transmis celor prezenţi bucuria descoperirii moaştelor cuviosului protosinghel Irodion Ionescu de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic: „De îndată ce am venit aici, în mintea mea a stăruit un singur gând permanent: să-l canonizăm, să-l trecem în rândul sfinţilor, de fapt să-l trecem în calendar, pentru că este deja în rândul sfinţilor, pe cuviosul Irodion Ionescu de la Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic“. Arhiepiscopul Craiovei a descris în detaliu acţiunea de descoperire a sfintelor moaşte, acţiune la care a participat personal: „De la ora 7:00, părinţii s-au rugat la Sfânta Liturghie în biserică şi noi am săpat permanent. Am descoperit mai multe oseminte ale altor părinţi călugări şi nu-l descopeream pe sfânt. Eram foarte mâhnit. În momentul acela ne-am rugat iarăşi la Sfântul Irodion şi la Sfântul Calinic să ne descopere, nu pentru noi, ci pentru poporul credincios ortodox, şi aşa a rânduit Dumnezeu, ca în jurul orei 12:00, să-l descoperim pe sfântul care era chiar sub picioarele noastre. Trecusem peste el de nenumărate ori. Acolo era. Şi după aceasta am descoperit această lădiţă în care se aflau moaştele, lădiţă care putrezise total, şi cuiele putreziseră, dar sfintele moaşte au rămas intacte. S-a găsit acolo sub lădiţă şi cărămida pe care scrie: protosinghelul Irodion Ionescu, mort în anul 1900. Am dat telefon atunci Preafericitului Patriarh, care ştia de această iniţiativă, şi mi-a spus cuvintele acestea care mi-au rămas la inimă, pe care vi le spun şi dumneavoastră: «În vremuri de crize materiale, Dumnezeu dă bogăţii spirituale». Într-adevăr, o mare bogăţie pentru Mănăstirea Lainici, pentru toţi credincioşii, sunt moaştele Sfântului Irodion, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic, episcopul Râmnicului şi Noului Severin, părintele nostru şi ocrotitorul acestei sfinte biserici“, a încheiat IPS Irineu. După săvârşirea Sfintei Liturghii, mitropolitul Irineu a oficiat împreună cu părinţii slujitori Taina Sfântului Maslu, spre folosul credincioşilor prezenţi. (I.A)