Înălţarea Sfintei Cruci, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Marele praznic al Înălţării Sfintei Cruci a fost marcat luni, 14 septembrie 2015, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, credincioşii au asistat la rânduiala specială ce prevede aşezarea în mijlocul bisericii şi apoi la iconostas a sfintei cruci, împodobite cu flori şi busuioc. La finalul slujbei, a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului şcolar 2015-2016. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şcolile din Eparhia Romanului şi Bacăului au fost stropite cu apă sfinţită, după ce au fost rostite rugăciuni de bincuvântare a elevilor.