Înălţarea Sfintei Cruci sărbătorită la Mănăstirea Feredeul din Deal

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 16 Septembrie 2017

De zeci de ani, credincioșii din vecinătatea Mănăstirii Feredeu și nu numai obișnuiesc ca-n fiecare an la praznicul Înălțării Sfintei Cruci să-și îndrepte pașii spre așezământul din deal al sfintei mănăstiri. Și în acest an, sute de pelerini, încă din ziua de ajun al sărbătorii, și-au îndreptat pașii spre acest loc binecuvântat pentru a parcurge împreună cu soborul de slujitori, condus de părintele arhim. Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii, procesiunea „Drumul Crucii” cu popasuri la cele 14 cruci aşezate la o anumită distanţă şi care, prin icoanele înălţate pe acestea, exprimă calvarul Mântuitorului pe drumul spre Golgota. După aceasta, pelerinii au participat la slujba de Priveghere, oficiată în Paraclisul „Înălţarea Sfintei Cruci~ din curtea mănăstirii. Programul slujbelor a continuat a doua zi dimineaţa, când pelerinii au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi. La momentul cuvenit, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea crucii în viața noastră: „Crucea ne-o asumăm cu toții, în preoție, în familie, în administrația publică. Poporul român și-a asumat Sfânta Cruce nu ca dominare, ci ca semn de supunere față de Dumnezeu... Am venit în locul acesta binecuvântat, plin de isihie, care este pregătit încă din vale. Așa este și viața noastră, un drum al crucii pe care trebuie să-l străbatem cu străduință, cu iubirea de oameni, ca să devină eficient, altfel devine unul care nu este alături de Dumnezeu”. La finalul cuvântului, ierarhul a transmis binecuvântarea și dragostea părintească a Întâi­stătătorului Eparhiei arădene, a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bărbătesc al Parohiei Covăsânţ, condus de domnul Marius Oneț, primarul Covăsânțului. La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.