Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la hramul Mănăstirii Oașa
La hram au participat, pe lângă viețuitorii părinți și monahi ai vetrei monahale, un număr impresionant de credincioși, precum și cei aproximativ 200 de tineri participanți la Tabăra Internațională desfășurată în aceste zile la Mănăstirea Oașa.
Sâmbătă, 27 iulie, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Oașa, protopopiatul Sebeș. Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, Arhipăstorul Albei a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. În această zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea monahală de aici, la Sfânta Liturghie au luat parte un număr mare de credincioși pelerini, alături de care s-au aflat cei peste 200 de tineri participanți în cadrul Taberei Internaționale ce se află în desfășurare la Mănăstirea Oașa, în perioada 18-28 iulie. La final, Ierarhul nostru le-a adresat acestora câteva cuvinte duhovnicești, binecuvântându-i și îndemnându-i să trăiască o viață autentică în Hristos.
În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul nostru a spus: „Când întâlnim persoane care trăiesc după modelele pe care le oferă lumea, ne întrebăm dacă noi mai suntem cu adevărat normali. Mergem la biserică într-o vreme când aproape nimeni nu se mai duce. Ne rugăm lui Dumnezeu când mulți spun că acest lucru este inutil. Ne străduim să iertăm și să fim umili când în fața noastră apar persoane care se comportă în chip orgolios și egoist. Ni se pare că greșim când lumea ne arată cât de normal este să trăiești fără Dumnezeu. Aceasta este greșit. Noi trebuie să ne rugăm Celui Preaînalt să ne dea curajul să nu ne rușinăm a ne mărturisi credința noastră. Poate unii vor spune că am luat-o razna, că suntem nebuni. Acesta este cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla. Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi și ne spune astăzi, tuturor: «Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pe voi și, mințind, vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră»”.
Mănăstirea Oașa a fost înființată în anul 1990, funcționând ca așezământ monastic de maici până în anul 1999, urmând ca din anul 2000, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să fie transformată în vatră monahală de călugări. Mănăstirea Oașa, având ca hram principal sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, în a cărui zi de pomenire este sărbătorit cel de-al doilea hram. De asemenea, pelerinii care poposesc la Mănăstirea Oașa se pot închina unei copii după icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, odor primit de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. În prezent, obștea monastică de aici se află sub oblăduirea părintelui ierom. Silvan Cablea.