Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual
Clerul și credincioșii arădeni l-au sărbătorit luni, 22 ianuarie, pe arhipăstorul lor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei. Sărbătoarea a fost prilejuită de pomenirea ocrotitorului său spiritual, Sfântul Apostol Timotei, rânduită de Biserică în această zi.
Sărbătoarea a fost marcată de rugăciune, Înaltpreasfinția Sa participând dimineață la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Această zi a devenit sărbătoare pentru preoţii şi credincioşii Arhiepiscopiei Aradului, întrucât Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, încă din anul 1969, de la slăvita zi de prăznuire a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), are rânduit ca ocrotitor de suflet pe acest mare sfânt, ucenic al Sfântului Apostol Pavel.
La orele amiezii, în sala festivă a Reşedinţei arhiepiscopale, Înaltpreasfinția Sa a fost înconjurat cu multă dragoste de oficialităţile centrale şi locale, reprezentanţii celorlalte culte istorice din municipiu, reprezentanţi ai şcolilor din eparhie, ostenitorii Centrului eparhial, preoţii, monahii şi monahiile din Eparhia Aradului. Chiriarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de mulțumire și de binecuvântare.
IPS Timotei a primit, pe lângă urări de sănătate, foarte multe flori din partea celor prezenţi.
Mulţumind mai întâi Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra părintelui nostru sufletesc, Îl rugăm pe El, Dătătorul a tot binele, să întărească prin Harul Său ceresc pe ierarhul nostru, cu sănătate îndelungată şi cu sporite puteri sufleteşti, spre slujirea cât mai rodnică a Bisericii strămoşeşti şi a semenilor noştri.