Înaltpreasfinţitul Timotei a împlinit 78 de ani de viaţă
Miercuri, 4 iunie, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi-a sărbătorit ziua de naştere. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată la Catedrala arhiepiscopală din Arad, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Timotei, au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfinţiei Sale.
Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit miercuri, 4 iunie, 78 de ani de viaţă, prilej binecuvântat pentru ostenitorii Centrului eparhial şi preoţimea arădeană, pentru oficialităţile judeţene şi locale şi pentru credincioşii care au dorit să fie prezenţi la acest moment aniversar, de a exprima sentimentele de preţuire şi de fiască dragoste pentru părintele sufletesc, de a-i ura ani mulţi, cu sănătate deplină şi frumoase realizări în slujirea Bisericii lui Hristos. În sala de festivităţi a Reşedinţei arhiepiscopale, însoţind mulţimea buchetelor şi coşurilor cu flori, reprezentanţii Prefecturii, Consiliului judeţean, Primăriei Municipiului Arad, Poliţiei Judeţene, Jandarmeriei, Armatei, şcolilor teologice şi ai universităţilor locale au dorit să onoreze momentul festiv şi au felicitat pe arhipăstorul eparhiei arădene. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad, a transmis, în numele comunităţii academice arădene, asigurarea înaltei aprecieri faţă de activitatea şi personalitatea ierarhului sărbătorit. Primarul Aradului, ing. Gheorghe Falcă, i-a transmis IPS Timotei cuvinte de apreciere în numele întregii comunităţi arădene. În numele clerului şi credincioşilor eparhiei, protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural, a elogiat prin cuvinte alese personalitatea IPS Timotei: „Astăzi, adunându-ne aici, ne vin în minte cuvintele dramaturgului atenian Menandru, care zice: „când eşti tânăr, să-i asculţi pe cei mai în vârstă“. Noi toţi suntem mai tineri decât Înaltpreasfinţia Voastră, suntem formaţi de Înaltpreasfinţia Voastră, ca şi dascăl, părinte şi arhipăstor al nostru, şi astfel avem datoria să vă ascultăm sfaturile înţelepte, pentru că noi suntem azi pe o cărare pe care aţi trecut în urmă cu mulţi ani. Aţi avut binecuvântarea să fiţi hărăzit încă de la naştere ocrotirii unor sfinţi mari şi înţelepţi. Şi anume, ocrotitorul Înaltpreasfinţiei Voastre încă de la naştere este Sfântul Mitrofan, om înţelept şi cel dintâi Patriarh al Constantinopolului. După aceea, în cercetările ştiinţifice pe la înaltele şcoli pe unde aţi studiat, aţi fost preocupat de viaţa Sfântului Chiril al Alexandriei, „apărătorul Maicii Domnului“. Sfântul Chiril a îndemnat neîncetat la exercitarea darurilor primite de la Dumnezeu. În esenţă, teologia Sfântului Chiril izvorăşte dintr-o cunoaştere a iubirii divine faţă de om. Lucrul acesta o transformă într-o teologie vie, cuprinzătoare, cu adâncimi nebănuite. Sfântul Chiril este un teolog pururea actual. Mai apoi, ca ierarh aţi devenit întru toate următor cuvintelor Sfântului Apostol Timotei, care a îndemnat: „Episcopul să fie fără prihană, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint…“ (I Tim. 3, 2-3). Rugăm pe Bunul Dumnezeu, aşa cum obişnuim la fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârşim cei care suntem slujitori ai altarelor sfinte: Întâi pomeneşte, Doamne, pe IPS Părintele nostru Arhiepiscopul Timotei, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău“. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit Părintelui ceresc pentru anii dăruiţi, cu tot ceea ce a realizat spre binele Bisericii străbune şi celor prezenţi pentru sentimentele şi bunele urări exprimate.