Inaugurarea Centrului de servicii sociale din Românaşi, Sălaj
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi a Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost inaugurat, sâmbătă, 23 mai, în Parohia Românaşi din Episcopia Sălajului, cel mai mare centru de servicii sociale din Transilvania. La eveniment au participat oficialităţi din judeţele Cluj şi Sălaj, precum şi câteva sute de invitaţi.
Lucrările la Centrul Social „Sfântul Gheorghe“ din Românaşi, considerat cel mai mare din zona Transivaniei, au început în urmă cu 15 ani, în anul 2000, la iniţiativa parohului Gheorghe Gherman. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 12.000.000 lei. Din această sumă, circa 5-6 % reprezintă contribuţia credincioşilor din parohie, 1% contribuţia Consiliului Local Românaşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, 10% reprezintă contribuţia Secretariatului de Stat pentru Culte şi a Guvernului României, cu sprijinul deputaţilor şi senatorilor din judeţ, 22 % reprezintă sprijinul unei persoane credincioase, căreia i s-au alăturat apoi alte două persoane care au sprijinit efectuarea a 28-30% din totalul investiţiei. Diferenţa a venit din ajutorul altor binevoitori din ţară şi din străinătate.
Suprafaţa totală a centrului este de 3.470 metri pătraţi şi include un centru destinat vârstnicilor, cu o capacitate medie de 50 de locuri, un centru de zi destinat copiilor din familii defavorizate, cu o capacitate medie de 30 de locuri, şi un centru de tip rezidenţial destinat copiilor aflaţi în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Scială şi Protecţia Copilului Sălaj, cu o capacitate medie de 30 de locuri.
Centru de zi pentru copii
În cadrul Centrului de zi pentru copii, elevii din clasele primare de la Şcoala Gimnazială din Românaşi vor fi aduşi cu microbuzul şi vor primi masa de prânz, se vor odihni, apoi vor avea program de învăţat. Efectuarea temelor va fi urmată de diferite activităţi recreative. Seara vor lua cina, după care vor fi duşi acasă, a precizat părintele Gabriel Gârdan, preşedintele Asociaţiei „Filantropia Largiana“, asociaţie care va coordona activitatea Centrului „Sfântul Gheorghe“ de la Românaşi.
Obiectivele Centrului de zi pentru copii sunt prevenirea abandonului şcolar, îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi reducerea decalajului între elevul de la sat şi cel din mediul urban. De asemenea, „principiile organizării activităţilor în acest centru sunt calitatea, evaluarea vieţii umane, unicitatea şi frumuseţea persoanei umane pe care încercăm să o descoperim“, a mai precizat pr. Gabriel Gârdan.
Centru rezidenţial pentru copii şi vârstnici
Centrul de tip rezidenţial pentru copii va găzdui 30 de copii aflaţi în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Scială şi Protecţia Copilului Sălaj. Şcolarizarea acestora se va face la Şcoala Gimnazială din Românaşi.
Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice are o capacitate de 50 de locuri, iar beneficiarii vor avea numeroase facilităţi. Camerele sunt dotate cu unul sau două paturi, au fost amenajate camere pentru acordarea de asistenţă medicală, o sală de gimnastică sportivă recuperatorie, o bibliotecă, diferite ateliere ocupaţionale, precum şi o capelă pentru efectuarea serviciilor religioase.
Hrana pentru beneficiari va fi asigurată prin înfiinţarea unei microferme.
Pentru remarcabila activitate desfăşurată, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei i-a conferit părintelui Gheorghe Gherman distincţia „Crucea Transilvană“, cea mai înaltă distincţie bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.